Vineri, 22 iunie, s-au împlinit 10 ani de când Cătălin Corbea a devenit primarul comunei Prundu.
” 22 IUNIE 2008 – 22 IUNIE 2018, ZECE ani de când sunt primarul dumneavoastră, al locuitorilor comunei Prundu, 10 ani de schimbare, de construcţie şi, sper eu, de realizări importante pentru localitatea noastră. Sper că acum Prundu este locul unde cu toţii ne dorim să locuim şi suntem şi mândri de acest lucru.
Mulţumesc tuturor locuitorilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o în cei 10 ani de mandat.
PS. Mulţumesc în mod special oamenilor din echipă cu care am lucrat şi cu care lucrez, angajaţi ai primăriei, consilieri locali şi colaboratori! „ este scurtul bilanţ făcut de către Cătălin Corbea pentru cei 10 ani de primar al comunei Prundu.
De la o localitate ca oricare alta din ţară, Cătălin Corbea a reuşit în doar 10 ani să transforme Prundu într-una dintre cele mai frumoase şi înfloritoare comune din România.
Realizările celui mai performant primar din judeţul Giurgiu nu au fost trecute cu vederea de către conducerea PSD Giurgiu. La sfârşitul săptămânii trecute, senatorul Niculae Bădălău l-a nominalizat pe Cătălin Corbea printre potenţialii candidaţi ai partidului pentru funcţia funcţia de primar al municipiului Giurgiu la alegerile din 2020.
Primăria comunei Prundu – 10 ani de schimbare !
Publicat
: iunie 24, 2018
Citește și …
-
-
Marş electoral PSD Giurgiu-Vine Valul!
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Schimb de experienţă româno-bulgară, la Clejani!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
USR Giurgiu: O Românie pentru toți, nu doar pentru unii!
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Elena Lasconi dă semnalul: O să vorbesc cu domnul Bolojan. Eu nu știu dacă PNL, de mâine, va avea același leadership
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Elena Lasconi, USRLidera USR, Elena Lasconi, a spus, duminică seara, după ce a văzut rezultatele la exit-poll-uri, că va vorbi cu cei din PNL, dar nu crede că Nicolae Ciucă va mai fi liderul liberal. „Aștept numărătoarea pe bune. Toți delegații să stea cu ochii pe fiecare vot. dacă rezultatul este ca acum, o să mă bucur […]
Read More
Post your comments