Ziua cea mai lungă la APIA Giurgiu

Petruta-Hanganu

Campania de depunere a cererilor unice pentru anul 2018, pe care APIA a demarat-o la 1 martie 2018, s-a încheiat cu succes în data de 15 mai 2018, ora 24.00.

Un lucru îmbucurător este că efortul APIA Giurgiu a fost rasplatit de rezultatele foarte bune şi obiectivele atinse la finalul acestei campanii, în ceea ce priveste suprafaţa totală de teren declarată la APIA de către fermieri.

Astfel, la nivelul judeţului Giurgiu, s-a înregistrat un nr. de 12.671 cereri unice de plată, iar suprafaţa aferentă acestor cereri a fost de 189.563,73 ha, depăşind suprafaţa din anul 2017 care a fost de 185.547,99 ha, ceea ce înseamnă un procent de 102.16%.

Ca în fiecare an, şi anul acesta ne-am îndeplinit toate atribuţiile care intră în responsabilitatea Agenţiei noastre, fără să ne gândim la faptul că s-a lucrat zeci de ore peste program, că am muncit în week-end ca si cum ar fi fost o zi normală de lucru

Doresc să mulţumesc tuturor colegilor pentru tot efortul depus, pentru profesionalismul de care s-a dat dovadă, pentru interesul şi respectul faţă de munca prestată şi ,nu în ultimul rând, pentru spiritul de echipă demonstrat de fiecare data. Totodată, mulţumesc şi celorlalte instituţii care au fost alaturi de APIA – Centrul judeţean Giurgiu în acest proces de primire a cererilor unice, respectiv: Instituţiei Prefectului, conducerii Consiliului Judeţean şi consiliilor locale, DAJ Giurgiu, Ministerului agriculturii şi implicit domnului ministru Petre Daea, pentru susţinerea permanentă acordată, conducerii şi colegilor APIA – aparat central şi ,nu în ultimul rând fermierilor, care au înţeles cât de important este procesul de depunere a cererilor unice de plată şi încadrarea în termenul de 15 mai, ne-a declarat Petruţa Hanganu, director executiv APIA Giurgiu.


Publicat  :  mai 16, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare