În perioada 2017-2019, Școala Gimnazială Nr.7 derulează proiectul Erasmus+ Acțiunea cheie 2, ”The Way People Live in Different Countries”, finanțat de Comisia Europeană și administrat în România de ANPCDEFP București. Instituția coordonatoare este o școală din Chomutov, Cehia, și parteneri școli din Grecia, Finlanda și Cipru.
În săptămâna 12-16 februarie 2018 a avut loc în Varpaisjärvi, Lapinlahti, Finlanda, prima activitate de învățare/predare/formare cu elevi, a proiectului, la care au participat din partea Școlii Gimnaziale Nr.7: directorul instituției, prof. Gemescu Mircea, prof. Roșu Roxana și elevii Brătan Mara ( clasa a VI-a C), Ghinea Dragoș ( clasa a VII-a B) și Tănăsescu Laura ( clasa a VI-a C).
Programul vizitei a cuprins workshop-uri tematice (vizitarea școlii gazdă, prezentarea țărilor participante, istoria Finlandei, învățarea unui joc finlandez, a unui cântec finlandez, a unui dans finlandez, a unei legende finlandeze, a unei rețete tradiționale finlandeze, a tradițiilor finlandeze, vizitarea localității Varpaisjärvi, a Muzeului de Artă din Lapinlahti, a orașului Kuopio, a altor școli din localități apropiate (Lapinlahti, Paloinen), participarea la slujba religioasă de seară de la biserica din Varpaisjärvi, participarea elevilor la cursuri etc). Au gătit egg-butter și rice porridge, adică ouă fierte amestecate cu unt și orez cu lapte și sare împachetat în foaie de placintă, și copt, apoi tavalit în unt cu lapte .
,,Am fost impresionați de faptul că în școlile finlandeze elevii merg desculți prin școală, că aceștia beneficiază de masa de prânz caldă, gratuită, la cantina școlii, că pentru abolvenții de liceu din toată țara se organizează activități specifice în aceeași zi: absolvenții se costumează, sunt urcați în camioane și sunt plimbați prin oraș și în timpul plimbării aruncă cu bomboane în participanți. Și o altă tradiție a școlii finlandeze este de a organiza un bal al absolveților liceului în aceeași zi din februarie în toată țara, la care aceștia prezintă un program artistic de dans care cuprinde atât dansuri clasice cât și moderne. De Ziua Îndrăgostiților se organizează în școală un concurs la care participă toți elevii. Aceștia trebuie să strângă cât mai multe semnături de la persoanele din școală pe care le îmbrățișează. Premiul îl primește cine obține cele mai multe semnături. Acest exercițiu ajută la dezvoltarea inteligenței interpersonale și la sudarea și armonizarea relațiilor între oameni în interiorul școlii,spune prof. Roșu Roxana.
,,Am apreciat în mod deosebit activitățile din școala finlandeză care au un rol important în întărirea etosului și a spiritului comunitar. Școala finlandeză funcționează ca o microsocietate în care fiecare copil beneficiază în mod real de egalitatea de șanse, indiferent de capacitățile sale fizice și intelectuale și indiferent dacă învață în mediu rural sau urban , a declarat prof. Gemescu Mircea.
Elevii români, cehi, greci și ciprioți au fost cazați în familiile elevilor finlandezi. Elevii români consideră această experiență foarte utilă pentru formarea lor. Au legat noi prietenii, au exersat limba engleză, și-au însușit chiar și cuvinte și expresii din limba finlandeză, au participat la viața comunității locale varpaisjarvieze. Au admirat calmul și frumoasa colaborare între elevi și între elevi și profesorii lor.
La sfârșitul reuniunii, toți profesorii și elevii au primit certificat de participare.
Post your comments