Horoscop „Pe surse – Săptămâna 30 iulie – 5 august 2017

horoscop_08070300Berbec
Începi această săptămână oarecum impulsiv în relația de cuplu datorate, fie din cauza unor obligații de serviciu care se cer urgent rezolvate, fie pot să apară probleme care țin de propriii copii și îți solicită atenția. Cert este că va trebui să dai dovadă de prudență și răbdare în relația cu persoanele apropiate. Este deasemenea necesar să acorzi o mai mare atenție la eventualele probleme de sănătate, îndeosebi în a doua parte a acestei săptămâni. La sfârșitul perioadei analizate îți concentrezi atenția mai mult către zona imaginii publice și a carierei iar aceasta ar putea să atragă unele nemulțumiri în relația cu propria familie. Este recomandat să cauți noi strategii pentru a reuși să găsești un echilibru între obligațiile profesionale și cele care țin de casă, familie.

Taur
Perioada analizată aici debutează cu tine fiind preocupat de unele situații neașteptate, legate de părinți, familie. Este posibil să fie nevoie de efectuarea unei deplasări pentru a putea rezolva anumite obligații care țin de casă, relația cu părinții. Tot în prima parte a periadei în discuție te poți aștepta la câștiguri financiare neașteptate. Poți să primești susținere din partea partenerului de viață pentru găsirea unor soluții salvatoare în zona carierei. Ziua de 2 august poate fi de bun augur pentru rezolvarea unor probleme care țin de gospodăria proprie. Este posibil să primești la timp niște bani pentru a putea face reparații prin casă. La sfârșitul perioadei analizate se recomandă prudență la drum, atunci când vorbim despre deplasări în interes de serviciu sau excursii. Nu este exclusă nici primirea unor vești destul de neplăcute, legate de rude apropiate.

Gemeni
Perioada analizată aici debutează în forță, la locul de muncă. Putem să vorbim despre nemulțumiri venite din partea unui superior și poți ajunge chiar și la conflict deschis sau vei avea o stare de nemulțumire pe care preferi să o păstrezi închisă în propriul suflet. Cert este că preferi să îți orientezi atenția mai mult spre planul amoros, îndeosebi în prima parte a acestei săptămâni. Spre sfârșitul perioadei este momentul în care te gândești la noi strategii de acțiune în privința valorificării resurselor materiale, a abilităților și talentelor de care dispui. Pot avea loc discuții constructive în relația de cuplu și care vizează copiii, activitățile demarate în această zonă fiind mult mai preocupat de propriul copil.

Rac
Încet dar sigur se reinstalează calmul în sufletul tău. Parcă nu te mai simți atât de agitat fiind nevoit să rezolvi mai multe activități, în același timp. În partea secundă a perioadei în discuție aici se pare că te vei preocupa mai mult de propria persoană, poate ajungi și pe la salonul de cosmetică sau îți înnoiești garderoba. Spre sfârșitul acestei săptămâni este posibil să te gândești la adoptarea unui nou regim de viață sau alimentar fiind mult mai preocupat de propria sănătate. În ultima zi a acaestei perioade este recomandat să dai dovadă de mai multă prudență în relația de cuplu putându-se ivi acum starea de tensiune, neînțelegere în relația cu partenerul de viață.

Leu
Începi această săptămână cu ambiția și hotărârea de a finaliza anumite aspecte care țin de casă, gospodărie. Va trebui totuși să îți temperezi pornirile, mai ales atunci când este vorba despre propriii părinți. Ai șanse destul de mari de a obține ceea ce îți dorești, în plan financiar, cât timp îți pui la lucru intelectul, fără să te lași dominat de ego. Zilele de 2 și 3 august sunt favorabile în plan sentimental însă te poți aștepta la unele cheltuieli care îți pot provoca o oarecare stare de disconfort. Dacă te-ai gândit să îți iei de lucru și pentru acasă vei constata că nu ai eficiența sperată. Este recomandat să te odihnești mai mult.

Fecioară
Această perioadă debutează cu „dreptul”, dacă ai de făcut călătorii sau de rezolvat unele probleme care țin de lucrul cu actele, contracte ce trebuiesc semnate acum. Acordă o atenție specială la eventualele probleme de sănătate cu care te poți confrunta în această săptămână pentru că există predispoziția la accidente, intervenții chirurgicale. În partea secundă a perioadei analizate ai ocazia să te întâlnești cu prieteni alături de care te simți bine. Spre sfârșitul săptămânii este posibil să ajungi la unele confruntări în relația cu propriul copil. Nici relația de dragoste nu este prea grozavă putându-te aștepta la neplăceri venite din partea persoanei iubite.

Balanță
Nu este exclus să ajungi la unele discuții în contradictoriu în relația cu un prieten sau poți să îți exprimi nemulțumirea sincer, direct, vis-a-vis de activitatea desfășurată de un grup, o organizație din care faci parte. Este foarte important să adopți o atitudine echilibrată și să nu te lași influențat de bârfe sau de critica venită din partea celorlalți. În prima parte a acestei săptămâni te poți bucura de relații frumoase și eficiente cu persoane aflate la distanță, eventual pe alte meleaguri. În a doua parte a acestei săptămâni îți concentrezi atenția mai mult către zona carierei și a câștigurilor financiare. La sfârșitul perioadei analizate simți nevoia să te retragi, alături de familie.

Scorpion
Începi această săptămână fiind foarte preocupat de imaginea ta publică. Pot avea loc tot felul de discuții legate de un proiect important și care vizează cariera sau o afacere proprie. În partea secundă a acestei perioade te poți aștepta la primirea unor vești bune, legate de un parteneriat cu persoane din străinătate. Nu este exclus să primești acum o propunere de colaborare sau de schimbare a actualului job cu ceva mult mai avantajos, din punct de vedere financiar. La sfârșitul acestei săptămâni pot să apară unele nemulțumiri în relația cu rudele apropiate și va trebui să mai lași de la tine, la capitolul orgoliu personal. Ai lucruri mult mai importante de făcut!

Săgetător
Ai ocazia să intri acum în posesia unor informații menite să-ți reveleze anumite aspecte legate de unele persoane asupra cărora plana o oarecare stare de neîncredere. Se poate vorbi acum despre necesitatea de a fi prudent, atunci când vine vorba despre studii sau călătorii în străinătate, eventual despre dialoguri cu ghizi, mentori spirituali. Ai tendința de a lua decizii grăbite, sub impulsul de moment. Data de 2 august este favorabilă pentru călătoriile peste hotare. Spre sfârșitul acestei perioade va trebui să dai dovadă de mai multă prudență, atunci când vorbim despre cheltuieli, împrumuturi. Atenție la predispoziția de a primi amenzi! Cert este că vei avea ocazia să te eliberezi de o povară acum și să obții astfel colaborări mult mai avantajoase, în cadrul grupului din care faci parte.

Capricorn
Începi această perioadă purtând conversații, discuții constructive cu un prieten iar aceasta te va ajuta să te lămurești ce atitudine ar trebui să adopți, vis-a-vis de un parteneriat sau o relație de afacere. Ești foarte preocupat de planul profesional, de investiții și posibilitatea de a obține venituri suplimentare. Ești dornic să acumulezi cât mai multe informații fiind atras de zona spirituală. Este posibil să iei decizia de a urma sau reveni asupra unor cursuri pe teme ezoterice sau spirituale. Cert este că preferi să te preocupi mai mult de propriul suflet încercând să vezi și partea frumoasă a vieții. La sfârșitul acestei săptămâni va trebui să fii mult mai prudent în relația cu partenerul de viață.
Vărsător
Putem să vorbim despre un început de săptămână în care nu te simți în „elementul tău”, mai ales dacă vorbim despre necesitatea de a participa la ședințe, discuții cu superiorii. Nici relația cu partenerul de viață nu este prea grozavă. Este totuși o perioadă favorabilă pentru derularea unor discuții legate de o eventuală moștenire sau un proces aflat în derulare. Ziua de 2 august este una avantajoasă, în ceea ce privește petrecerea timpului liber alături de prieteni. Atenție la riscul ca și cei care nu merită să profite de bunătatea și dărnicia ta. Evită să dai bani cu împrumut! La sfârșitul perioadei analizate îți prinde bine starea de solitudine, de introspecție. Te poți aștepta la o oarecare stare de oboseală, disconfort general.

Pești
Va trebui să dai dovadă de mai multă prudență, la debutul acestei săptămâni, mai ales dacă ai luat deja decizia de a porni la un drum lung. Ești predispus acum la întâmpinarea de obstacole, probleme legate de relația cu persoane aflate în străinătate. Te poți aștepta și la unele probleme de sănătate, probleme cardiace, ale circulației sanguine sau probleme care țin de zona capului. În a doua parte a acestei săptămâni putem să vorbim despre câștiguri financiare sau despre posibilitatea de a obține un contract avantajos. La finalul acestei perioade este posibil să nu te simți tocmai bine în mijlocul unui grup de prieteni.

Horoscop realizat de către astrologul Gabriela Cernat


Publicat  :  iulie 30, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare