4 provocări pe care le aduce cumpararea unei case noi

finante (2)Ești pe punctul de a-ți lua o casă? Probabil că este unul dintre cele mai emoționante momente din viață, care vine la pachet cu multă nerăbdare, speranțe și entuziasm, dar și informații noi și un angajament financiar semnificativ. Totuși, nu trebuie să te îngrijorezi, pentru că, mai jos, găsești o listă cu cele mai importante lucruri, care te vor ajuta să-ți faci ordine în gânduri și să stabilești ultimele detalii.

Prețul locuinței

Înainte de a te apuca să cauți casa visurilor tale, pe lângă zona preferată, trebuie să ai în minte un buget care să-ți permită să achiți utilitățile, dar și alte facturi uzuale, tot ce ține de creşterea copiilor, dar și alimentele, vacanțele sau eventualele cursuri la care participi sau sunt pe lista dorințelor.

Deși poate ai încercat să faci simulari online, este posibil ca, în realitate, suma pe care o poți primi să fie mai micǎ decât cea de care ai nevoie. De aceea, este de preferat să mergi la bancă pentru a vorbi cu un ofițer de credite, care să-ți ofere toate detaliile legate de plafonul maxim pe care-l poți obține și care este accesibil pentru stilul tău de viață. În plus, discută și despre credite, precum cel de nevoi personale sau de refinanțare, pentru a mobila și a face mici amenajări.

Economisește din timp

Un credit ipotecar implică întotdeauna și un avans, de aceea, ca să-ți atingi obiectivul, începe să reduci din cheltuieli, unde se poate, și întreabă-ți membrii familiei dacă te pot ajuta. În această situație, ia în calcul și un depozit la termen, cu dobândă fixă, pe care îl poți deschide și gestiona prin intermediul serviciilor de Internet și Phone Banking, dar și prin Mobile Banking.

Mizează pe un agent imobiliar

Atunci când vrei să-ți achiziționezi o locuință, poate că cel mai potrivit este să discuți cu un agent imobiliar în care să ai încredere. Pentru a-l găsi pe cel potrivit nevoilor tale, cere o recomandare prietenilor, rudelor sau colegilor de serviciu. Persoanele care lucrează în astfel de agenții sunt la curent cu locuințe din zona pe care o preferi, pot negocia prețul pentru tine și te pot ajuta să compari mai multe opțiuni înainte de a lua cea mai bună decizie.

Fǎ-ți propriile verificări

Cumpărarea unei case este un proces complex, care necesită timp pentru atingerea tuturor etapelor, deci înarmează-te cu multă răbdare. Înainte de a deveni proprietar, asigurǎ-te cǎ faci niște verificări importante imobilului. Apeleazǎ la un specialist pentru a-i examina structura, acoperișul, dar și tot ce ține de rețeaua de electricitate, sistemul de încălzire/ventilare, instalații sanitare și presiunea apei. Astfel, eviți eventuale costuri suplimentare, care, de cele mai multe ori sunt destul de costisitoare.

Și nu uita, locuința ta trebuie să-ți reflecte stilul și să-ți ofere confort. Planifică, bugetează și parcurge toate etapele necesare pentru a-ți crea căminul dorit.


Publicat  :  februarie 7, 2025

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare