Voucherele de vacanță pentru angajaţii din privat pot ajunge până la șase salarii minime

vacantaValoarea voucherelor de vacanţă pentru mediul privat poate ajunge până la şase salarii minime pe economie, întreaga sumă poate fi deductibilă şi nu se plătesc contribuţii sociale pentru contravaloarea lor, a declarat, luni, la evenimentul Forumul Business organizat la Piteşti, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, scrie Agerpres.

„Am adoptat în luna decembrie acea ordonanţă de urgenţă privind voucherele de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, ceea ce înseamnă pentru domeniul turistic o infuzie de capital de aproximativ 300 milioane de euro. Sunt aproximativ un milion de salariaţi la stat. Însă, inclusiv în anul 2021, prevederea legală privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul privat a fost valabilă şi funcţionează şi acum. Mai este un lucru. Acestea nu sunt limitate la suma de 1.450 lei. Este bine să facem cu toţii publică această informaţie, pentru că poate fi una dintre metodele de a stimula, din punct de vedere al agenţilor economici, stabilitatea forţei de muncă. Vouchere de vacanţă pentru mediul privat pot merge până la 6 salarii minime pe economie şi nu am renunţat la acele deduceri fiscale. Agenţii economici au beneficii. Întreaga sumă poate fi deductibilă, plus că nu se plătesc contribuţii sociale pentru contravaloarea lor”, a spus Cadariu.


Publicat  :  februarie 28, 2022

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare