Marius Neagu, Imogen, un vlogger născut în municipiul Giurgiu, cu peste 120.000 de mii de abonați pe Youtube, a făcut astăzi isterie la Buzău.
Celebrul vlogger și-a dat întâlnire cu fanii lui în centrul orașului, dar lucrurile au degenerat.
Cei circa 3.000 de copii au scandat și s-au înghesuit pentru a ajunge la el. La un moment dat, adolescenții l-au copleșit pe idolul lor, iar Imogen a chemat poliția pentru a-l scoate din mijlocul mulţimii.
Unii dintre tineri au început să huiduie polițiștii locali, crezând că Imogen ar fi fost reținut.
” Când Kim Jong Un vizitează Buzăul”, a scris Imogen după incidentul de la Buzău.
” Mulțumiri sutelor de persoane prezente. Domnii polițiști nu mi-au făcut nimic, am mers cu ei la secție unde mă așteptam să primesc o amendă foarte mare, am ales să evit tot scandalul și am plecat pe ușa din spate unde aceștia m-au dus la mașina mea. False Ştiri, au fost chiar ok! Era ceva neorganizat totuși”, a mai scris Imogen.
Imogen are şi un îndemn specific pentru tinerii din oraşul în care s-a născut, Giurgiu: Scăpaţi din oraşul ăsta cât mai repede:
„ Giurgiu este oraşul în care nu ai vreo şansă. Te poţi angajeaza doar pompier, jandarm, poliţist, în altă parte nu ai unde. Vreau să-i învăţ pe ăştia, copii din Giurgiu, care se uită la mine: bac-ul şi apoi la Bucureşti… să scape.
Este o închisoare în Giurgiu. Dacă-l aduci pe Dragnea în Giurgiu, plânge mai rău ca la puşcărie.
Nu ai ce să faci, este foarte mic, foarte naşpa. Toată lumea trebuie să plece din Giurgiu.Bă, lasă-ţi oraşul gol!
Vloggerul giurgiuvean, Imogen, a creat isterie la Buzău. Îndemnul lui pentru tinerii din Giurgiu: Lasă-ţi oraşul gol!
Publicat
: iulie 9, 2019

Citește și …
Prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, alături de polițiști la aniversarea a 204 ani de la înființarea Poliției Române
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Ion Ghimpeteanu, prefectul judetului Giurgiu, Ziua Politiei RomanePrefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu a participat astăzi, 25 martie, la evenimentul public organizat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu în Parcul „ Mihai Viteazul”, cu ocazia sărbătoririi Zilei Poliției Române. În cadrul vizitei, reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis personal felicitări cadrelor de poliție pentru profesionalismul și devotamentul demonstrate în misiunile zilnice de […]
Read More-
-
INVESTIGAȚIE GPS: Sute de tone de legume intrate în țară sub semnătură ilegală de la DAJ Giurgiu. Siguranța alimentară, „garantată” de un fost agent de asigurări
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: Directia agricola Giurgiu, import legume si fructe, Ministerul Agriculturii, Robert Popa, vama Giurgiu -








Post your comments