Victor Ponta nu a mai ajuns la Giurgiu, a fost reprezentat de către colegul său ” Micul Titulescu”!

vponta (4)

Victor Ponta începe să se întreacă pe sine, de ai uneori impresia că suferă de dedublare de personalitate.
După ce cu o zi înainte, de ziua Italiei, premierul Ponta i-a păcălit pe italieni: le-a spus că la finala Ligii Campionilor ţine cu Juventus, pentru că apoi să recunoască că a spus aşa, la mişto, ca el este de fapt fan Barcelona, premierul a reuşit performanţa să mintă şi în privinţa vizitei pe care a efectuat-o în 4 iunie la Giurgiu.
Cu o zi înainte, pe site-ul guvernului apărea informaţia ca Victor Ponta urmează să se întâlnească joi, 4 iunie la Giurgiu, în jurul orei 19:00, cu președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, și cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

În ziua întâlnirii, toţi liderii PSD spun că aceasta întâlnirea va avea loc de fapt la Ruse, nu la Giurgiu. Sunt transmise chiar informaţii că premierul a trecut în jurul orei 16:00 spre Ruse.
Mergând după instinct, o parte din presa locală a „pariat” pe întâlnirea din portul Giurgiu.
La ora 19:00, Victor Ponta a urcat pe motonava Mureş, unde a fost întâmpinat de către ministrul apărării Mircea Dusa. S-au retras pentru o discuţie privată de 15 minute, timp în care Dusa a băut un fresh de portocale, iar Victor Ponta un pahar cu şampanie.
După 30 de minute au venit şi delegaţiile din partea Bulgariei şi Comisiei Europene, după care motonava a plecat pentru o croazieră de 3 ore pe Dunăre.

vponta (1)
Discrepanţele apar în modul în care cele două guverne au înţeles să organizeze aceste întâlniri în oglindă. În timp ce în Bulgaria, vizită a fost una transparentă, cu declaraţii de presă, în care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a declarat că „MCV este similar unui medicament, îl opreşti atunci când eşti sănătos, nu când ţi-ai stabilit un termen „, la Giurgiu s-a dorit ca totul să fie secret, fapt recunoscut chiar de către ofiţerul de presă” Sincer, nu am dorit să se ştie despre această vizită”.
Fapt întărit chiar de către premier, la solicitarea de a oferi o declaraţie, înainte de urcarea pe motonava:”Nu cred că este cazul, ce să vorbesc eu cu ăştia”!

PS: O posibilă explicaţie a modului conspirativ în care a fost organizată vizita premierului este revolta primarilor din PSD.
Câţiva dintre aceştia au aşteptat la restaurantul Perla, apariţia lui Victor Ponta pentru a-şi spune nemulţumirile. Au plecat, după ce a apărut diversiunea cu schimbarea locaţie.
Pentru o confirmare a informaţiei, pot fi întrebaţi colegii de alianţă de la PLR.


Publicat  :  iunie 5, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare