Unii medici chirurgi de la Spitalul judeţean susţin că pot face şi operaţii nu doar clisme! Voi ce părere aveţi?

cernat ionut

„Ursul lătra, caravana trece” aceasta pare a fi deviza conducerii Consiliului judeţean Giurgiu în privinţa numeroaselor probleme semnalate dea lungul timpului în legătură cu activitatea desfăşurată la Spitalul judeţean din Giurgiu.

Sunt probleme de management atât organizatoric cât şi medical, este un spital a cărei conducere nu are nici o viziune şi în care, pe bună dreptate, tot mai mulţi giurgiuveni refuza să se mai trateze.
Vom prezenta astăzi un alt caz de eroare medicală, pornită de la simplă apendicită, o afecţiune care ţine de ABC-ul oricărui medic.

Ionuţ Cernat este destul de bine cunoscut în rândul giurgiuvenilor, a urcat ani buni pe scena teatrului „Tudor Vianu”, s-a implicat în diferite acţiuni culturale şi artistice.
În 10 septembrie 2014, Ionuţ a trăit o teamă cumplită, în urma unui diagnostic greşit pus de către unul dintre medicii chirurgi de la Spitalul judeţean Giurgiu:”Era într-o zi de miercuri, pe la ora 17, soţiei mele, Elena i s-a făcut rău. Avea puternice dureri abdominale. Pe la ora 19, am mers la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul judeţean. De gardă era doamna doctor Mazilescu, i-au luat analize de sânge şi i s-a făcut o ecografie. Coroborând rezultatele de la ecografie cu faptul că în urma analizelor de sânge i-a ieşit nivelul leucocitelor mărit, cei de la primiri urgente au spus că este vorba de apendicită şi m-au trimis la secţia de chirurgie, la doctorul Costel Iorga.

Acesta a examinat-o şi mi-a spus că nu poate să-şi dea seama dacă este apendicita sau gastroenterocolita şi mai bine mergem acasă să vadă dacă peste noapte durerile persistă. Eu am insistat să îmi spună clar un diagnostic, că dacă trebuie operată vreau să merg la un spital din Bucureşti, deoarece nu am încredere în doctorii din Giurgiu. Când a auzit acest lucru ne-a trimis acasă, urmând să revenim a doua zi dimineaţă.

A doua zi, la ora 7, soţia s-a prezentat din nou la spital, datorită sedativelor primite soţia nu mai simţea dureri atât de puternice, astfel încât doctorul Iorga a trimis-o acasă, spunându-i că are enterocolita şi, că o răbufnire în urma discuţiilor de seara trecută, a avut grijă să-i specifice: „Şi să ştiţi că şi la Giurgiu se fac operaţii complicate, nu doar clisme”

Liniştită de cele spuse de medic, Elena Cernat merge acasă, dar, după doar două ore, după ce calmantele şi-au încetat efectul, durerile revin mult mai puternic: „La ora 10 soţia m-a sunat, că se simte din nou foarte rău. De data aceasta am decis să mergem la un spital din Bucureşti, am mers la Spitalul Municipal. Medicii de aici i-au stabilit imediat diagnosticul de apendicită acută gangrenoasa cu peritonita localizată şi au trimis-o în sala de operaţie. Acum este acasă şi se simte bine.

Medicii de la Municipal mi-au spus să merg cu biletul de externare la doctorul Iorga să i-l arăt, poate aşa o să fie şi el mai atent când stabileşte un diagnostic. În dată de 17 septembrie am avut o discuţie cu doctorul Iorga, în urma căreia şi-a recunoscut vină”.

Chirurgul giurgiuvean a avut o explicaţie de-a dreptul hilara pentru greşirea diagnosticului, a fost demoralizat după ce i s-a spus că vor să meargă la un spital din Bucureşti: „Doctorul Iorga şi-a cerut scuze pentru cele întâmplate, spunând că a fost un caz atipic şi nu a putut să îşi dea seama sigur dacă este gastroenterocolita sau apendicită. Apoi mi-a zis că am şi eu o parte de vină deoarece, în momentul în care i-am spus că aş vrea să merg la un spital din Bucureşti, s-a demoralizat şi i-am tăiat tot elanul de a mai intra în sala de operaţii, îmi pare o explicaţie impardonabilă.”

După toate prin câte a trebuit să treacă, în momentul în care merge la registratură Spitalului judeţean Ionuţ descoperă că, de fapt, soţia sa este bărbat, după părerea cadrelor medicale giurgiuvene: „Nu am vrut şi nu vreau să las situaţia aşa, o să fac o sesizare şi la Colegiul medicilor, deoarece ce se întâmplă la spitalul din Giurgiu este ceva ce nu mai întâlneşti în toată ţara. Am mers la registratură şi am solicitat să îmi fie date analizele soţiei şi fişa medicală. Mi-a fost dată fisa unui bărbat, când i-am spus asistentei de acolo că este ceva în neregulă, a rupt fişa şi mi-a trântit uşa în nas.”

În momentele în care aceste rânduri vor fi publicate, o altă zi a începu pentru giurgiuvenii în suferinţa cât şi pentru unele dintre cadrele medicale de la Spitalul judeţean. O altă zi a diagnosticelor mai mult sau mai puţin probabile, o altă zi a neîncrederii pacienţilor şi a indiferentei lui Vasile Mustatea faţă de sistemul sanitar din judeţul Giurgiu.

Ionut cernat (1) Ionut cernat (3)


Publicat  :  septembrie 23, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare