Deputatul Toma Petcu, preşedintele ALDE Giurgiu, a anunţat astăzi că s-a afiliat la grupul PNL din Camera Deputaţilor.
Printr-un comunicat de presă, deputatul Toma Petcu explică decizia luată:
” Astăzi voi participa la votul de învestitură al Cabinetului Orban 2.
Spun acest lucru fiindcă am lucrat din 2014 alături de domnul Călin Popescu Tăriceanu pentru construirea unui partid puternic, care să reprezinte o soluţie coerentă politic pentru România. Întotdeauna mi-am făcut datoria conform propriei conştiinţe, fără să accept vreodată arbitrariul sau măsurile de forţă.
Rezultatele organizaţiei noastre teritoriale de la Giurgiu au arătat că ne-am implicat şi am muncit foarte bine, astfel încât în toate competiţiile electorale între filialele judeţene ale ALDE am fost pe primul loc, atât în 2016, cât şi în 2019 şi acesta este meritul întregii noastre echipe. Am fost de acord, mi s-a părut firesc în contextul anului 2016, să formăm coaliţia cu PSD.
Au apărut apoi derapajele în actul de guvernare şi au fost foarte multe posibilităţi când puteam să ieşim de la guvernare. Nu am făcut acest lucru, iar atunci când a fost hotărâtă în sfârşit această soluţie politică, am demonstrat fragilitatea noastră în faţa PSD-ului prin pierderea unor colegi şi a PSD-ului, care a pierdut guvernarea.
S-a creat, astfel, o coaliţie de dreapta-pentru instalarea unui guvern PNL nefiind vorba de vanităţi şi orgolii, ci de necesitatea de a oferi soluţii coerente la aşteptările cetăţenilor.
De la înfiinţarea PLR şi apoi a ALDE ne-am asumat rolul de busolă politică, de partid care să nu-i lase pe marii jucători politici să-şi piardă controlul. Acum chiar partidul meu dă semnale contradictorii, învârtindu-se de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, iar acest fel de a face politică nu mă reprezintă.
Aşadar, cumpănind cu mare atenţie valorile, principiile în care cred şi utilitatea publică a demersului meu, vă anunţ că am decis să-mi depun cererea de intrare în grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor. „, a declarat deputatul Toma Petcu.
Toma Petcu a lăsat ALDE pentru PNL
Publicat
: februarie 24, 2020

Citește și …
-
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Ministra USR Diana Buzoianu își dorește ca și generațiile viitoare să se poată bucura de pădurile României
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: Diana Buzoianu, mediu, USRDe aceea a luat aceste măsuri: – Pădurea Băneasa. Ministerul Mediului tocmai a câștigat în primă instanță procesul privind raportul corpului de control referitor la drumul din Pădurea Băneasa. Romsilva Ilfov a încercat să explice că problema drumului din Pădurea Băneasa a fost raportul corpului de control al Ministerului, nu contractul ilegal semnat de directorul […]
Read More-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: licitatie, Zona Libera Giurgiu -









Post your comments