Stadionul „Marin Anastasovici” în pregătiri pentru „Europa League”

stadion (1)

Mai sunt doar câteva săptămâni până ce echipa de fotbal „Astra Giurgiu” va debuta în competițiile europene.
Pentru ca terenul de fotbal să fie omologat pentru meciurile din „Europa League”, în acest an, la stadionul „Marin Anastasovici”, au avut loc ample lucrări de modernizare, începând cu construirea unei noi peluze și unui modern corp administrativ.
Noul pavilion cuprinde vestiare pentru jucători, arbitri, bazine de recuperare, săli de masaj, săli de conferință, facilități pentru presă și administrația clubului.

Prezent la stadion pentru a analiza stadiul lucrărilor primarul Nicolae Barbu a arătat importanța acestei investiții pentru municipiul Giurgiu: „Din momentul în care această echipă a început să joace la Giurgiu, orașul nostru a avut foarte mult de câștigat, în primul rând mediatic. Acum realizăm un nou pas, urmează meciurile din „Europa League”, vor veni în orașul nostru echipe din țări dezvoltate economic și acest lucru înseamnă foarte mult pentru un oraș ca Giurgiu.”

Nicolae Barbu consideră că, în primul rând, vor avea de câștigat firmele ce activează în domeniul prestărilor de servicii, aici fiind vorba despre hoteluri, restaurante, terase și tot ce înseamnă o oportunitate pentru petrecerea timpului liber.


Publicat  :  iulie 7, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare