Sindicaliştii din Administraţia Fiscală organizează marţi dimineaţa o grevă de avertisment şi pichetarea Ministerului de Finanţe, a declarat, pentru Agerpres, Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”.
„Mâine (marţi, n.r.) urmează să aibă loc o grevă de avertisment în toată ţara, pe unde avem noi membri, şi o pichetare la Ministerul de Finanţe. Motivele sunt mai multe, sunt mai vechi, le-am tot anunţat în ultimele luni. Am tot încercat să negociem cu Guvernul, nu am reuşit. Noi vrem să păstrăm locurile de muncă, să păstrăm veniturile şi un statut propriu”, a spus Dorin Modure.
El a afirmat că acestea nu sunt cereri nerealizabile şi că au oferite soluţii pentru solicitări.
Acţiunea principală de mâine este greva de avertisment. Acesta este de la 8:00 la 10:00. Pichetarea este de la 9:00 la 10:00”, a precizat Dorin Modure, el menţionând că la pichetarea din faţa ministerului nu vor participa foarte mulţi angajaţi pentru că aceştia vor fi la grevă.
„După aceasta trebuie să treacă minimum două zile şi putem să declanşăm greva propriu-zisă. Probabil către asta ne vom îndrepta, dar este de durată, trebuie să rezolvi nişte proceduri, trebuie să vedem dacă Guvernul este dispus să discute cu noi şi să mai rezolve din solicitări sau nu. Deci nu ştim ce va fi în viitor, dar următorul pas posibil este greva propriu-zisă”, a declarat Dorin Modure.
Sindicaliştii din Administraţia Fiscală organizează marţi dimineaţa o grevă de avertisment
Publicat
: august 21, 2023

Citește și …
-
-
-
Déjà Vu: Zeci de percheziții, astăzi dimineață, la clanul „Butoane”
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Deputatul Andrei Alexandru acuză: IPJ Giurgiu ascunde multe lucruri!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
Déjà Vu: Zeci de percheziții, astăzi dimineață, la clanul „Butoane”
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
Deputatul Andrei Alexandru acuză: IPJ Giurgiu ascunde multe lucruri!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Întâlnire româno-bulgară pe tema Incineratorului: Liderul USR Giurgiu, Ciprian Alexandru, a făcut parte din delegaţia oraşului
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Ciprian Alexandru, incinerator, USR GiurgiuAm participat aseară la o întâlnire la Ruse cu Excelența sa Ambasadorul Bulgariei la București domnul Radko Vlaikov, Primarul municipiului Ruse, Pencho Milkov , 4 parlamentari și consilieri locali din partea bulgară și o echipă formată din domnul primar Adrian Anghelescu, domnul Deputat Marian Mina, domnul viceprimar Marian Damian și domnul consilier municipal Emil Vuca, […]
Read More
Post your comments