Începând cu acest an, Consiliul Local al comunei Izvoarele a introdus o taxă de salubrizare de 10 lei/persoană/lună. Este o sumă mai mult modică, una dintre cele mai mici din ţară.
Scopul acestei taxe este de a acoperi o parte din costurile bugetului local cu colectarea gunoiului menajer, tot mai mari în ultima perioadă.
” Am o rugăminte către toţi locuitorii comunei care nu au plătit încă taxa de salubrizare să o achite în zilele următoare. Este un lucru absolut normal să plătim un serviciu de care beneficiem. Este spre binele comunităţii noastre.
Probabil sunt persoane care gândesc că vor arunca gunoiul menajer pe câmp şi nu are rost să achite aceasta taxă modică. Pentru aceştia am o veste proastă: în perioada următoare vom monta camere de monitorizare video în toate punctele sensibile, unde ştim că este aruncat gunoiul pe câmp. Se va încheia şi cu această practică.
Cu toţii ne dorim o comună curată, civilizată. Pentru realizarea acestui scop trebuie să contribuim fiecare dintre noi”, ne-a declarat Silviu Cazacu, primarul comunei Izvoarele.
În acest an, comuna Izvoarele are mai multe proiecte de investiţii în derulare, menite să schimbe în bine viaţa de zi cu zi a locuitorilor de aici.
Silviu Cazacu, primarul comunei Izvoarele, nu acceptă compromisuri în privinţa gunoiului menajer – Cu toţii ne dorim o localitate curată!
Publicat
: ianuarie 22, 2025

Citește și …
-
-
Liviu Florescu preia funcția de director executiv adjunct al DSVSA Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
Răzvan Cuc a fost trimis în judecată de DNA
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
-
-
Liviu Florescu preia funcția de director executiv adjunct al DSVSA Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A NOILOR POLIȚIȘTI GIURGIUVENI
Posted in: Cancan Comments: 0 -
Informat = Protejat: Lecție de siguranță pentru elevii din comuna Izvoarele
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
Răzvan Cuc a fost trimis în judecată de DNA
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Recesiunea NU este reformă, este EȘEC!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri, Politica Tags: Bolojan, deputat Marian Mina, PSD GiurgiuDomnule premier Bolojan, adevărul nu poate fi ascuns în spatele sloganurilor. Adevărul se vede în buzunarul românilor, iar puterea de cumpărare nu minte, ci reflectă exact realitatea din coșul de cumpărături. În mai 2025, sub conducerea premierului Marcel Ciolacu (PSD), puterea de cumpărare a câștigului salarial mediu a crescut cu +9,4%. În decembrie 2025, sub […]
Read More









Post your comments