La iniţiativa primarului comunei Izvoarele, Silviu Cazacu, sâmbătă, 11 octombrie, a avut loc o întâlnire cu mai mulţi locuitori şi preotul din satul Chiriacu pentru a identifica soluţii pentru renovarea bisericii, clopotniţei, casei de pomeni şi curtea bisericii din Chiriacu.
Au participat peste 20 de persoane, iar în urma întâlnirii s-a strâns din donaţii suma de 1 miliard de lei, bani ce vor fi folosiţi pentru renovarea complexului parohial din satul Chiriacu.
” La întâlnirea de sâmbătă am stabilit un plan de acţiune, am stabilit şi anumite sume de bani care vor fi contribuţia celor prezenţi.
Doar după întâlnirea de sâmbătă, am reuşit să strângem suma de 1 miliard ( lei vechi), bani care vor fi utilizaţi pentru renovarea bisericii,clopotniţei, finalizarea casei de pomeni, amenajarea curţii bisericii.
Sunt fericit şi sunt mândru de oamenii din satul meu şi din comuna noastră care au dovedit din nou că le pasă de această biserică, de satul Chiriacu şi de comunitatea locală. „, ne-a declarat Silviu Cazacu, primarul comunei Izvoarele.
Această iniţiativă nu se va opri la satul Chiriacu. În perioada următoare vor avea întâlnire cu cetăţenii din toate satele ce aparţin de comuna Izvoarele.
Silviu Cazacu, primarul care a unit comuna Izvoarele: Toţi pentru renovarea bisericilor din comună!
Publicat
: octombrie 14, 2025

Citește și …
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
-
Festivalul Toamnei la Școala Dărăști: Roade bogate, costume populare și mare bucurie în comunitate
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: comuna Adunaţii Copăceni, festivalul toamnei, primar Daniel Cezar RusuA fost zi de mare sărbătoare și belșug la Dărăști! Curtea școlii s-a umplut de culoare, de bunătăți și de voie bună cu ocazia Festivalului Toamnei, un eveniment care i-a strâns laolaltă pe mici și pe mari. Adevărații protagoniști au fost copiii. Îmbrăcați în frumoase costume populare, cei mici i-au bucurat pe cei prezenți cu […]
Read More






Post your comments