Şezătorile de altădată – reînviate cu poveşti şi voie bună în comuna Letca Nouă

sezatoare (0)

În organizarea Centrului Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare în această perioadă se desfăşoară în mai multe localități din județul Giurgiu cea de-a XIII – a ediţie a Festivalul Județean “Șezătoarea”.
Vineri ,20 martie acțiunea a avut loc în comuna Letca Nouă, unde locuitori ai comunei din generații diferite și-au dat întâlnire la “clacă”.

Cu sprijinul conducerii primăriei Letca Noua, Maria Bălosu, directorul Căminului Cultural din Letca Nouă, a reuşit să adune copiii și bătrânii satului ce au scos din lada de zestre obiecte cu mare încărcătură emoțională și s-au apucat de treabă.

Dacă bătrânele croșetau și povesteau despre șezătorile de demult, cei mici ascultau cu atenție, dar nerăbdători în a spune poezii, proverbe și ghicitori. Nu au lipsit momentele artistice amuzante şi cântecele specifice zonei.

În condiţiile în care interesul tinerilor pentru obiceiurile româneşti este din ce în ce mai scăzut, iar adunările specifice culturii tradiţionale au decăzut în favoarea metodelor de socializare moderne, această iniţiativă a readus la viaţa farmecul şezătorile de altădată.

Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru


Publicat  :  martie 23, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare