Senatorii au aprobat trecerea fostului sediu al Prefecturii în administrarea Consiliului Judeţean

prefectura-veche-1La iniţiativa senatorului Niculae Bădălău, senatorii au aprobat luni, 26 martie, propunerea legislativă privind transmiterea fostului sediu al Prefecturii din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Instituţia Prefectului – Judeţul Giurgiu în domeniul public al Judeţului Giurgiu şi în administrarea Consiliului Judeţean Giurgiu.
Într-o declaraţie politică, susţinută luna trecută, senatorul Niculae Bădălău a motivat propunerea sa:
„Imobilul, monument istoric, categoria B, a fost construit în anul 1935 şi este o clădire reprezentativă pentru municipiul şi judeţul Giurgiu. Până în anul 2005, în acest imobil au funcţionat două instituţii importante ale administraţiei publice judeţene, Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Giurgiu. Din cauza stării avansate de degradare a clădirii şi, implicit, al pericolului pe care aceasta îl reprezenta pentru personalul care îşi desfăşura activitatea în acele spaţii, în 2005, cele două instituţii amintite anterior şi-au schimbat locaţiile, mutându-se în condiţii de provizorat, într-un alt imobil.
În perioada 2007-2009, Fosta Prefectură a făcut obiectul unor lucrări de consolidare şi reabilitare, lucrări ce nu au fost finalizate din lipsa fondurilor şi a litigiiilor care au apărut în relaţia beneficiar-constructor. La momentul actual, clădirea se află în conservare. Astfel, având în vedere faptul că posibilităţile Consiliului Judeţean Giurgiu de a atrage fonduri necesare, prin programe de finanţare externe sau interne, pot permite finalizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii şi astfel, să se permită celor două instituţii importate să îşi desfăşoare activitatea în condiţii care să asigure servicii de calitate către cetăţenii judeţului, se impune valorificarea oportunităţii trecerii imobilului din domeniul public al statului şi administrarea MAI în domeniul public al judeţului Giurgiu şi în administrarea acestuia.
Prin structura şi destinaţia sa, imobilul este o clădire administrativă, spre deosebire de actuala clădire în care funcţionează în prezent Prefectura şi Consiliul Judeţean.
Recent, Ministerul de Interne a transmis unei colege din Camera Deputaţilor că în bugetul pentru anul acesta au fost prevăzute creditele bugetare necesare realizării expertizei tehnice necesare identificării restului de executat în vederea continuării lucrărilor.
Este, fără îndoială, un pas înainte şi îmi doresc ca exemplu de bună practică referitor la Casa Tineretului să fie aplicat şi în acest caz. ”.
Proiectul de lege va merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional!

sursa foto:www.giurgiu-net.ro


Publicat  :  martie 26, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare