Mai toate măsurile ferme luate de Guvernul Orban pentru combaterea pandemiei par să fie confirmate, în fiecare zi, de deciziile de lockdown, luate de cât mai multe state europene, în ultima perioadă. Școlile, grădinițele, magazinele sunt închise, rând pe rând în țările UE, după ce au încercat să le mențină porțile deschise, mai multe luni de zile. Dar valul doi al pandemiei i-a lovit pe toți europenii, virusul având o răspândire exponențială, fără precedent.
Astfel, în doar câteva zile, țări ca Austria, Grecia, Ungaria, au decis închiderea tuturor instituțiilor publice, inclusiv școlile, dar și magazinele și restaurantele, iar circulația a fost drastic restricționată, oamenii având dreptul să iasă din casă doar cu motive temeinice.
De exemplu, Grecia a anunțat sâmbătă că închide școlile primare, precum și grădinițele și creșele, până la sfârșitul lunii. Premierul grec a declarat că această măsură a fost luată pentru a limita deplasările părinților, profesorilor și a bunicilor. De asemenea, pentru a putea circula pe străzi, grecii sunt nevoiți să trimită un sms autorităților în vederea motivării scopului deplasării.
Austria a decis, de asemenea, acum trei zile, închiderea școlilor pentru două săptămâni, în urma creșterii alarmante a cazurilor de coronavirus.Șeful executivului austriac a recunoscut că guvernul nu reușește să mai găsească sursa infecțiilor în contextul unei transmiteri comunitare accentuate.
În Ungaria, de ieri, s-au închis școlile și restaurantele, iar adunările publice sunt restricționate. Premierul Ungariei susține că noile restricții sunt necesare, deoarece “dacă infectările cu coronavirus continuă să crească în ritmul actual, spitalele ungare nu vor putea face faţă solicitărilor”.
S-a dus și mitul suedez, după ce în această țară nordică a explodat numărul de cazuri de coronavirus. Astfel, guvernul suedez trece la măsuri drastice pentru combaterea covid-19. În același timp, modelul norvegian ar trebui urmat de toate țările europene. În urma deciziei luate de autorităților sanitare, echipa de fotbal a refuzat să facă deplasarea la București pentru meciul disputat cu România în Liga Națiunilor, după ce un fotbalist norvegian a fost găsit pozitiv.
România a luat aceste măsuri din timp, de acum două săptămâni și bine a făcut pentru că primele efecte par să apară: numărul de infestări, zilnic, nu a mai crescut în ultimele zile.
Școlile se închid în toată Europa
Publicat
: noiembrie 17, 2020

Citește și …
Ion Ghimpețeanu, prefectul județului Giurgiu: Astazi, după ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am mers de urgență în teritoriu pentru constatarea pagublelor si gestionarea problemelor în urma furtunii abatute aseară în nordul județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: actiuni teritoriu, prefect Ion GhimpeţeanuAm stat de vorbă cu autoritățile locale, cu cetățenii afectati, precum și cu angajatii furnizorilor de energie electrică, semnal tv , internet, cu lucrătorii de la firmele de salubritate pe care i-am găsit pe teren, precum și cu cetățenii direct afectați de dezastrul naturii. Am aflat care le sunt problemele si, în dinamica zilei am […]
Read More
Post your comments