” Ce frumos era odată aici, lume multă, mergeam la câmp şi uliţele erau pline de copii. Astăzi nu mai este nimic, decât noi, câţiva bătrâni care ne aşteptam chemarea. ” Niculina Curelea a fost asistentă medicală. Acum trăieşte singură în cătunul de pe dealul balţii din satul Cucuruzu. O întâlnim în timp ce are grijă de cele câteva păsări care au ieşit la iarbă verde. ” Noaptea trecută mi-a luat o găină, se văd fulgii de unde au ridicat-o!”
Vulpea? – Întreabă Cristina. ” Nu, câinii maică, câinii, că îmi este frică să mai ies şi din casă!”
În jur sunt doar clădiri părăsite şi dărăpănate Şi boscheţi, mulţi. Fosta şcoală, fosta grădiniţă, fosta. O singură clădire nu stă să cadă.. ” Aici plătim taxele şi impozitele”, ne spune doamna Niculina.
Plecaţi pentru a întâlni oameni care l-au cunoscut pe părintele Ilie Lăcătuşu, care a slujit timp de 8 ani în Biserica din Cucuruzu, am descoperit o altă poveste, tristă şi fără speranţă, a oamenilor care trăiesc în cea mai săracă comună din judeţul Giurgiu, Răsuceni, nominalizată într-un ruşinos top 3 al celor mai sărace comune din România.
Deşi este ora 12, uliţele sunt pustii. Doar la cârciumi este ceva lume. Persoanele întâlnite sunt toate în vârstă, bine trecute de 70 de ani. La tot pasul sunt case părăsite.
Şoseaua Giurgiului, pe deal în Răsuceni. Ca punct de orientare, oamenii de aici îţi vor spune… mergi pe deal… pe vale. Probabil de aceea încă se mai păstrează şi denumirea tradiţională: Răsuceni de Sus, Răsuceni de Jos.
Număram 4 case părăsite, una lângă alta. Aici au trăit cândva familii, au avut copii, rosturile şi speranţele lor. Astăzi nu mai este nimic. Un câine pricăjit încă mai păzeşte fostele gospodarii. Şi un pisoi, care se bagă în seamă şi el.
Totul în jur este extrem de trist şi fără speranţă. Este realitatea unei ţări care se vrea europene. Glumă, proastă. Până şi fântânile au secat.
La fiecare pas sunt gunoaie şi multă mizerie. 
Îndemnaţi de sărăcie, majoritatea oamenilor din Răsuceni şi-au vândut pe preţuri de nimic pământurile celor care astăzi îi conduc. Astfel au ajuns fără nicio sursă de venit, privind spre cer în speranţa unei minuni divine, care nu mai vine.
Dacă ar fi să cităm din istorie, localitatea arată ca şi cum ar aştepta o invazie otomană. Mai marii zilei au incendiat casele, au otrăvit fântânile.. culturile, nu, acestea aparţin celor ce conduc vremelnic comuna Răsuceni!
Post your comments