” Război ” între consilierii judeţeni: Unul dintre ei ameninţă că se urcă în copac!

mihnea boerescuDupă o pauză de mai multe luni în care a lipsit de la şedinţele Consiliului judeţean (au fost şedinţe extraordinare, în care nu se aplică regula pierderii postului la trei absenţe consecutive), consilierul liberal Mihnea Boerescu a avut o „prestaţie” de zile mari la şedinţa ordinară de miercuri, 22 noiembrie.

Profitând şi de faptul că şedinţa nu a fost condusă de către preşedintele Marian Mina, cu vicepreşedintele Lucian Corozel mult mai înţelegător cu ieşirile din decor, în formă şi cu mintea extrem de odihnită, Mihnea, a readus savoare umorului involuntar pe care l-am tot regretat în ultima perioadă.” Aşa, de principiu”, ca să cităm noul său tic verbal.
Proiect de hotărâre nr 16, ultimul aflat pe ordinea de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea repartizării masei lemnoase obţinute în urma tăierii arborilor limitrofi drumurilor judeţene DJ 601, DJ401 A, DJ 412 A.
În sală, deja aproape toată lumea se aştepta la o intervenţie din partea lui Mihnea Boerescu.
Lucru care s-a şi întâmplat, într-un dialog spumos cu Ionel Geantă, consilier judeţean PSD. Amândoi consilierii sunt din zona Bolintin:

Mihnea Boerescu: O să mă refer strict la DJ 601. Cunosc aproape fiecare copac de acolo. Nu vorbim despre arbori care încurcă circulaţia, sunt arbori seculari (NR. în referatul de specialitate, vârsta acestora este de 65 de ani).
Şi în mandatul trecut s-au mai făcut tăieri. Tot aşa, s-a spus că erau uscaţi. Am fost acolo când s-au tăiat. Erau impecabili. Vreau să întreb: Câte bucăţi intră la un metru cub de masă lemnoasa? Câţi copaci s-au uscat de anul trecut până acum, adică în 500 de zile? Ca să fac o glumă, pot să spun că aceştia s-au uscat în guvernarea PSD – ALDE? Doar ca o glumă!
Ionel Geantă: Acel segment despre care vorbeşti, îl cunosc şi eu la fel de bine. Sunt plopi, pe timpul iernii, crengile acestora reprezintă un adevărat pericol pentru circulaţie.
Mihnea Boerescu: Eu înţeleg, dar una este să tai crengile, alta este să tai copacul. Pe o rază de 5-6 km, era singurul punct de atracţie.
Ionel Geantă: Ce punct de atracţie domne? M-ai lasă-mă în pace! Un plop, auzi, este punct de atracţie. O să plantăm şi noi, acolo, un copac frumos.
Mihnea Boerescu: Un plop este un copac frumos, este înalt.
Ionel Geantă: Da, este înalt, dar are crengi. Cine se urcă să taie crengile?
Mihnea Boerescu: Mă urc eu…
Se aude o voce din sală:
Doamne fereşte. Dacă o să cazi din plop, o să avem noi accident de muncă. Ce să cauţi acolo? Avem nevoie de alpinişti.mihnea boerescu 2
Mihnea Boerescu: Sunt şi alpinist, dacă nu ştiaţi.Mă urc eu.
Ionel Geantă: Domnule Boerescu, ne vedem în zilele următoare. Vreau să vă văd într-un copac.
Mihnea Boerescu: O fac, pe cuvânt.

Acesta nu este un pamflet. Dialogul a fost doar sintetizat pentru înţelesul cititorului.


Publicat  :  noiembrie 22, 2017

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare