„Rândunica” vrea să-şi construiască cuibul!

intalnirirandunica-primar

Proverbul românesc:” Una vorbim şi altă fumam” este cel mai bine aplicat în viaţa politică.
Dacă la investire ” Rândunica”, de la PNL, declara că deciziile conducerii partidului şi declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis sunt sfinte şi nu va accepta să primească în partid niciun primar traseist, demersurile ei sunt contrar celor afirmate.
La începutul săptămânii ” Rândunica” a avut la Bragadiru o întâlnire cu mai mulţi primari ,foşti PNL-isti.Au foşti prezenţi primari din nordul judeţului, ce au promis că vor reveni la PNL dacă partidul va ajunge la guvernare.
Urmează o întâlnire şi cu primarii din zona de sud, cu aceleaşi promisiuni şi cântec de sirenă.

Trebuie menţionat faptul că această iniţiativă a ” Rândunicii” nu a fost discutată cu nimeni din conducerea partidului şi nici cu colegii de alianţă, un simplu zbor bezmetic.
În literatura de specialitate, cea mai frecventă boală la această specie este ‘”turbarea rândunicii” iar simptomele sunt zborul fără niciun fel de orizont.
De altfel ” Rândunica ” a reuşit să-i seducă pe aproape toţi liderii locali PNL.Folosind exemplu Elenei Udrea, aceasta le declara la toţi preţuirea şi intenţia de a-i susţine. Între timp îşi construieşte propriul cuib, fiind recomandată de averea soţului şi prietenia cu Alina Gorghiu.


Publicat  :  februarie 11, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare