Conducerea primăria comunei Putineiu şi-a propus să asfalteze în perioada următoare majoritatea străzilor din localitate. Primarul Gheorghe Breazu spune că, în prezent, au început lucrări de asfaltare pe străzile comunale printr-un proiect finanţat prin PNDL:
” Este vorba de un proiect de asfaltare a unui număr de 38 de străzi în satele Vieru, Hodivoaia şi Putineiu. Proiectul are o valoare de 80 de miliarde şi asigură modernizarea unei suprafeţe totale de 11 kilometri din reţeaua de drumuri comunale. Proiectul este realizat pe PNDL, subprogramul ” Modernizarea satului românesc”. Promisiunea mea pentru locuitorii din Putineiu este că vor merge în papuci pe străzile din comună în cât mai scurt timp „, ne-a declarat Gheorghe Breazu, primarul comunei Putineiu.
În paralel, din fonduri proprii, primăria Putineiu continuă lucrările de amenajarea a aleilor pietonale:
„ În acest moment în comuna Putineiu nu avem persoane care să primescă ajutor social prin legea 416. Am ales soluţia tehnică de amenajare a trotuarelor prin asfaltare deoarece sunt mult mai uşor de întreţinut. Sunt aproximativ 5 kilometri de alei pietonale pe care le construim pentru confortul şi siguranţă cetăţenilor noştri”, a completat Gheorghe Breazu, primarul comunei Putineiu.
Putineiu: Continuă lucrările de modernizare a comunei
Publicat
: octombrie 3, 2019

Citește și …
Centenarul Liceului Tehnologic „Tiu Dumitrescu” din Mihăilești: Prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a participat la evenimentul aniversar de 100 de ani
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: centenar, Liceului Tehnologic „ Tiu Dumitrescu”, mihailesti, prefect Ion Ghimpeţeanu, primar Adrian GâjâilăAstăzi, 5 octombrie 2026, a fost o zi încărcată de emoție, solemnitate și mândrie pentru întreaga comunitate din Mihăilești! Am avut deosebita onoare de a participa la celebrarea Centenarului Liceului Tehnologic „Tiu Dumitrescu”, un eveniment istoric ce a coincis, în mod simbolic, cu Ziua Mondială a Educației. 100 de ani de istorie (1926 – 2026) […]
Read More









Post your comments