PSD-ul a anunţat cine sunt responsabilii pe colegii electorale. Cele mai bune rezultate sunt aşteptate din partea colegiului 2!

Impartire colegii _Collage

Au mai rămas doar câteva zile până la startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.

În plan politic local, doar PSD-ul se manifestă ca un partid aflat în perioada de pre campanie, celelalte partide încă îşi numără paşii. PNL-ul se afla într-un evident proces de disoluţie (nu ar mira pe nimeni că într-o zi să citim în presă locala un anunţ:”Pierdut partid, îl declar nul.”, UNPR-ul şi PLR-ul sunt încă în căutări de lideri locali şi membrii capabili să atragă electorat, PP-DD-ul spera doar să iasă cât mai puţin slăbit de efectele ordonanţei Dragnea, iar PC-ul-poate mai „ciupeşte şi el ceva, pe ici pe colo.

Dovedind că este organizatoric cu cel puţin un pas înaintea celorlalţi competitori, săptămâna trecută PSD-ul a anunţat cine sunt cei 4 coordonatori ai campaniei electorale, judeţul fiind împărţit în patru colegii electorale:

Colegiul 1: Nicolae Barbu. Colegiul cuprinde municipiul Giurgiu.

Colegiul 2: Marian Mina. Colegiul 2 este format din comunele: Băneasa, Colibaşi, Comana, Daia, Frăteşti, Găujani, Gostinari, Gostinu, Greacă, Herăşti, Hotarele, Isvoarele, Malu, Mihai Bravu, Oinacu, Prundu, Slobozia, Stăneşti, Valea Dragului, Vărăşti, Vedea.

Colegiul 3: Valentin Adrian Iliescu. În colegiu sunt cuprinse localităţile Bolintin-Vale, Mihăileşti, Adunaţii-Copăceni, Bolintin-Deal, Buturugeni, Călugăreni, Cosoba, Stoeneşti, Grădinari, Iepureşti, Joita, Săbăreni, Singureni, Ogrezeni, Ulmi.

Colegiu 4: Cristian Marciu: Este format din comunele Bucşani, Bulbucata, Clejani, Crevedia Mare, Floreşti-Stoeneşti, Găiseni, Ghimpaţi, Gogoşari, Izvoarele, Letca Noua, Marşa, Putineiu, Răsuceni, Roata de Jos, Schitu, Toporu, Vânătorii Mici.

Sarcina cea mai grea se pare că o are vicepreşedintele Cristian Marciu care trebuie să obţină un rezultat bun pe colegiul 3, acolo unde este cunoscută influenta deputatului PLR Daniel Chitoiu. Scorul se anunţă destul de strâns.

Deasemenea, la nivel de municipiu competiţia electorală se anunţă destul de echilibrată. Nu se pune problema că PSD-ul şi Victor Ponta să nu obţină majoritatea voturilor, marea necunoscută este cine se va clasa pe locul 2: ACL sau PLR?

Şi în colegiu 3 principalul adversar al PSD-ului se anunţă tot PLR-ul. Sunt încă destui primari care gravitează în jurul deputatului Daniel Chitoiu şi al celor care îl reprezintă în judeţul Giurgiu.

În colegiul 2, coordonat de către Marian Mina, ajutat de către Cristi Anculescu se pune doar problema procentului pe care vor reuşi să-l atingă.În condiţiile în care peste 95% dintre primarii acestor localităţi fac parte din partidele ce -l sprijină pe Victor Ponta, este de aşteptat ca în acest colegiu PSD-ul să obţină cele mai bune rezultate electorale.


Publicat  :  septembrie 8, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare