Produse la Colibaşi, cele mai bune roşii din România vor ieşi pe piaţa săptămâna viitoare

rosii-colibasiPentru locuitorii din Colibaşi, cultivarea tomatelor nu este doar o tradiţie transmisă din generaţie în generaţie, este deja un mod de viaţă.
” Ştiţi care este vorba pe aici? Trebuie să fii din Colibaşi şi să fii puţin nebun ca să munceşti cât muncim noi. În perioada asta intrăm dimineaţa în solar şi ieşim doar seara. Temperaturile pot ajunge în unele zile şi la 70 de grade. „, ne spune Mihai Costache, producător de legume din Colibaşi.4
În Colibaşi sunt aproximativ 400 de hectare acoperite de solarii şi sere, iar roşiile produse la Colibaşi sunt cele mai apreciate din ţară:2

” La noi tradiţia este să facem legumele cât mai naturale. Nu utilizăm stimulatori chimici care să forţeze roşia să se coacă mai devreme. Folosim bondarii, ori biostimulatori naturali. Toate produsele folosite în procesul de producţie sunt certificate şi omologate pe piaţa din România. Dacă la o tarabă din piaţa este un producător din Colibaşi şi unul dintr-o altă zonă, oamenii vor cumpăra roşiile de la Colibaşi, deoarece ştiu că le pot consuma cu încredere şi acestea păstrează gustul tradiţional. „, ne mai spune Mihai Costache.
Ca o mică demonstraţie, vizităm mai multe solarii din Colibaşi. Deşi este ora prânzului, iar căldura este sufocantă, oamenii muncesc de zor în solarii:3
Familia lui Mihai Octavian Constantin are trei solarii. În primul are înfiinţată o cultură de tomate, soiul prekos, iar în celelalte pregăteşte cultivarea unor soiuri mai târzii. Acum este perioada în care roşiile încep să fie în pârgă, speră ca săptămâna viitoare să poată începe valorificarea primelor tomate:
” Vremea nu ne-a fost deloc prielnică. Zilele ploioase şi nopţile reci ne-au întârziat puţin. Aceasta este însă perioada când apar adevăratele roşii româneşti, care nu sunt forţate chimic. Cine spune că nu ştiu ce procedeu are să iasă mai devreme pe piaţă, sigur minte
Nu ştiu încă la ce preţ le voi vinde, depinde cum vor evolua preţurile până săptămâna viitoare. „, ne-a declarat Mihai Constantin.1

Programul guvernului de subvenţionare a producţiei de tomate, este o adevărată gură de oxigen pentru producători. În acest moment, la Colibaşi sunt 824 de persoane care beneficiază de sprijinul financiar de 3 mii de euro, pentru minim 1000 mp de tomate cultivate în spaţii protejate:

” În majoritatea cazurilor, subvenţia reprezintă singurul nostru profit.Cu atât ne alegem. Dacă nu era acest sprijin financiar, am fi muncit fără folos”, ne mai spune, Mihai Costache.

6Oameni gospodari, care pun pasiune în tot ceea ce fac, fermierii din Colibaşi au înfiinţat o Cooperativă agricolă, Bioprod, prin intermediul căreia producătorii îşi comercializează produsele.5
Ideea a plecat de la primarul Constantin Stoica, iniţial au fost 6 membrii fondatori, acum sunt peste 200 de membrii asociaţi.
Cooperativă Agricolă Bioprod Colibaşi are un depozit unde sunt sortate şi ambalate produsele, acestea fiind livrate în prezent în mai multe lanţuri de supermarket din ţară.
” Producătorii din Colibaşi, dar şi din localităţile învecinate, vin şi-şi aduc marfa la cooperativă. Aici este sortată, ambalată şi livrata pe piaţă. De exemplu, astăzi avem 2 tiruri care aşteaptă să fie încărcate. Livram castraveţi, ceapă verde, salată verde, varză, gulii, mărar, leuştean, pătrunjel, cartofi, dovlecei, produse realizate de către micii producători din zonă. Mai avem 200 de hectare ale cooperativei, jumătate fiind cultivate cu legume.5+
Sunt produse 100%, cu rădăcina în pământ, fertilizate cu gunoi de grajd, ce păstrează gustul tradiţional al produselor româneşti. Prin acest mod de asociere am reuşit un lucru extraordinar: produsele noastre pot fi valorificate într-un cadru organizat şi putem să ne livrăm marfa şi în supermarket-uri”, a completat Mihai Costache producător de legume din Colibaşi, membru al Cooperativei Agricole Bioprod.
Munca depusă şi modul de organizare pe care l-am întâlnit la fermierii din Colibaşi, poate fi un exemplu pentru toată ţara.
Noţiunea de colectivitate locală, valorile şi tradiţiile comune sunt bine păstrate la Colibaşi, reprezentând o bază solidă pentru prosperitatea comunei.
.


Publicat  :  mai 23, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare