Primarii vor să fie independenţi politic

primarii

„Primarii PNL care au declarat că susţin PSD-ul au fost şantajaţi, încă nu am acordul lor să spun pe ce subiecte, dar or să vină ei să spună”, este declaraţia de la sfârşitul săptămânii trecute a preşedintelui PNL Giurgiu Vasile Mustatea, declaraţia de la care a pornit ideea acestui articol.
Prin natura meseriei noastre, cei care lucrăm în presă intrăm zilnic în contact cu oamenii politici, indiferent că sunt lideri de partide, parlamentari, primari, consilieri, foşti candidaţi la primarii, viitori candidaţi, şefi de instituţii, este vorba despre o lume uneori omogenă din care putem simţi cel mai bine pulsul politic la zi.
Dacă, încă din toamnă anului 2012, ar fi fost miza la orice joc de noroc, întrebarea „Lucian Iliescu va pierde funcţia de preşedinte a PNL?” vă asigur că orice persoană care lucrează în presă giurgiuveana ar fi fost bogată acum.
La o apă, o cafea, dincolo de constrângerile bugetare, şi măştile auto impuse, mulţi îşi deschid sufletele.

Vasile Mustatea nu ar trebui să acuze de şantaj PSD-ul. Pentru că nu este real, el este singurul vinovat că PNL-ul a pierdut atâţia primari. Pentru că nu a înţeles, că primarii nu au doctrină, nu au apartenenta politică, ei sunt singurii aleşi care sunt independenţi. Format în primăria Giurgiu, unde motivaţia şi pedeapsa erau la nivelul de angajator-angajat, Vasile Mustatea nu a reuşit să se adapteze şi să conştientizeze că, la nivel de Consiliu judeţean, raporturile sunt altele, ca de la ales la ales.

Fiecare primar are mândria lui: „am în spate 3 mii de voturi” şi prea puţin îi interesează că sunt membri PNL, PSD, PDL sau UDMR. Merg către partidul care le oferă speranţa realizării unor proiecte, pentru că aceşti primari nu vor fi votaţi la următoarele alegeri în funcţie de culoarea de partid, ci doar după criteriul realizărilor înfăptuite. Mihai Dobre, primar Mihăileşti, Aurel Enache, primar Comana, Florin Nedelea, primar Clejani, Cătălin Corbea, primar Prundu – sunt câteva exemple de primari ce sunt conştienţi că prin numărul de voturilor pe care reuşesc să-l atragă, îşi permit independenta politică.

Sunt doar câteva exemple, ele sunt numeroase, în majoritatea cazurilor. Primarii de comune au şi ei mândria lor, au şi ei proiectele lor, iar cu înţelegere, fără ameninţări, fără a fi trataţi de sus şi forţaţi să faca ore în şir ante cameră la uşa preşedintelui Consiliului judeţean, cu siguranţa, mulţi dintre ei s-ar afla acum încă alături de PNL. Aroganţa naşte ambiţie, deoarece, aşa cum, chiar Vasile Mustatea declară: „între Consiliul judeţean şi primarii nu există raport de subordonare”.

Orice lege ar fi adoptată împotriva migraţiei primarilor de la un partid la altul ar fi greşită, pentru că ei nu răspund doctrinar, ci doar în fata locuitorilor din comună, ce nu circula nici pe străzi galbene sau roşii, ce nu merg nici la dispensare PSD sau PNL, PRIMARII SUNT FII AI SATELOR ŞI SUNT LIBERI SĂ FIE INDEPENDENŢI POLITIC.


Publicat  :  august 5, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare