În cadrul şedinţei Biroului Naţional de miercuri, 3 iulie, Cosmin Andronache, președintele filialei județene USR Giurgiu şi-a anunţat demisia din funcţie.
Demisia preşedintelui USR Giurgiu apare pe fondul scandalului apărut în urma unor contracte ,cu bani de la bugetul de stat, încheiate de către USR Giurgiu cu firme ce aparţin chiar membrilor organizaţiei.
Demisia a fost anunţată de către Cosmin Andronache pe pagina personală de socializare:
„În cadrul ședinței BN de astăzi mi-am prezentat demisia din calitatea de președinte al filialei județene USR Giurgiu.
În mandatul meu de 1 an, am preluat filiala județeană cu 14 membri și 1 filială locală și am ajuns la 130 de membri, 7 filiale și alte 2-3 în lucru. Scorul Alianţei 2020 USR PLUS în județul Giurgiu la europarlamentare a fost de 11,5%, o creștere de peste 400% față de scorul USR din 2016.
Pentru mine importantă e încrederea colegilor mei din filială, a oamenilor alături de care am muncit la extindere în tot județul, în campania de strângere de semnături și campania de la europarlamentare.
Nu am venit în USR să fiu preşedinte, am venit în USR pentru a construi o țară în care să ne trăim viitorul. Acest lucru se poate face oricum, cât timp te dedici acestei cauze și cât timp iubești ceea ce faci.
Acest lucru este viu în mine în continuare, voi fi chiar mai liber acum să fac lucrurile mult dorite. Nu este așadar un final, e chiar un nou început. „
Preşedintele USR Giurgiu, Cosmin Andronache, a demisionat din funcţie
Publicat
: iulie 3, 2019

Citește și …
-
-
-
-
Dezvăluiri: Cum ne usucă Primăria Giurgiu?! (I)
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
Dezvăluiri: Cum ne usucă Primăria Giurgiu?! (I)
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
Dezvăluiri: Cum ne usucă Primăria Giurgiu?! (I)
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Dezvăluiri: Cum ne usucă Primăria Giurgiu! (II)
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
„VIAȚA ÎN CULORI, FĂRĂ AGRESORI !”
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: eveniment, teastrul Tudor Vianu, violenta domesticaArtă, acțiune și dialoguri pe tema violenței domestice, incluzând vernisajul expoziției de pictură „Viața în culori, fără agresori!”, este manifestare ce va avea loc miercuri, 24 septembrie , ora 11:00 , la Teatrul „Tudor Vianu”. Evenimentul, organizat de către Vasilescu Gabriela, ofițer specialist violență domestică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul de […]
Read More-
-
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Sunt bucuros că astăzi am asistat la un eveniment istoric, un moment care scrie un nou capitol în povestea HOSPICE: startul construcției spitalului destinat îngrijirii paliative pediatrice!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: comuna Adunaţii Copăceni, HOSPICE, primar Daniel Cezar Rusu
Post your comments