Cei care primeau ajutor de încălzire vor beneficia de acest sprijin în continuare, chiar dacă pensiile le-au fost majorate, în urma recalculării. De asemenea, au fost crescute plafoanele de venituri pentru beneficiarii cardurilor de alimente şi pentru cei care au dreptul la medicamente compensate 90%.
Premierul PSD Marcel Ciolacu a identificat soluţii pentru menţinerea măsurilor de protecţie socială în cazul vârstnicilor cu venituri mici, pentru protejarea puterii acestora de cumpărare.
Astfel:
În privința ajutorului de încălzire, pensionarii care erau eligibili înainte de recalculare vor fi în continuare eligibili, indiferent de creșterea obținută în urma aplicării noii Legi a Pensiilor publice. Ajutorul se acordă pentru perioada noiembrie 2024 – martie 2025.
S-a decis creșterea pragului de venituri pentru beneficiarii de medicamente compensate 90% – pragul de venit crește de la 1.830 de lei la 2.020 de lei începând cu 1 septembrie 2024.
De asemenea, s-a decis creșterea pragului de venituri până la care se acordă cardurile de alimente în valoare de 250 de lei la două luni, de la 2.000 de lei la 2.210 lei.
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina:Noi veşti bune pentru pensionari!
Publicat
: septembrie 2, 2024
Related Articles
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: România nu-și mai permite încă un guvern lipsit de putere, dependent de negocieri politice la fiecare decizie importantă!
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Schimbăm sau nu direcția în care a fost guvernată România? Aceasta este condiția esențială în raport cu un posibil Guvern Niculescu

Citește și …
-
-
-
-
Mesajul prefectului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, de Ziua Educației
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
Mesajul prefectului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, de Ziua Educației
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuAcesta este mandatul cu care președintele PSD, Sorin Grindeanu, participă la negocierile cu premierul desemnat. Pentru noi, prioritare sunt măsurile care pot îmbunătăți situația economică și nivelul de trai al românilor: protejarea puterii de cumpărare, indexarea pensiilor, sprijinirea mediului de afaceri și achitarea datoriilor pe care statul le are către firme. Acestea sunt obiectivele pe […]
Read More






Post your comments