Aderarea României la Spaţiul Schengen, dar şi oportunităţi de colaborare între România şi Austria au fost principalele subiecte ale întâlnirii la care am participat, astăzi, la Palatul Parlamentului, împreună cu mai mulţi colegi deputaţi români şi cu membrii delegației Grupului de prietenie Austria – România și Bulgaria din Parlamentul austriac, conduse de deputatul Partidului Social Democrat din Austria, Harald Troch. De asemenea, din partea Ambasadei Republicii Austria la București a fost prezentă E.S. Adelheid Folie, ambasador.
Parlamentarii socialişti austrieci şi-au manifestat, o dată în plus, susţinerea pentru aderarea ţării noastre la Schengen, reiterând faptul că ţara noastră întruneşte, de mulţi ani, toate condiţiile în acest sens.
De asemenea, discuțiile au vizat dialogul politic, cooperarea bilaterală economică şi sectorială, dar şi afacerile sociale, precum şi promovarea valorilor comune între România şi Austria. Pentru că o colaborare puternică înseamnă beneficii pentru ambele ţări.
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina, întalnire pe tema aderarii României la Spaţiul Schengen!
Publicat
: noiembrie 8, 2023

Citește și …
-
-
Un model de dăruire s-a mutat la cele veșnice: Părintele Ioan Bufnea
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Un model de dăruire s-a mutat la cele veșnice: Părintele Ioan Bufnea
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Un model de dăruire s-a mutat la cele veșnice: Părintele Ioan Bufnea
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
-
PSD SOLICITĂ PNL ȘI USR SĂ ÎNCETEZE DISPUTA CARE BLOCHEAZĂ REFORMA DE RELANSARE ECONOMICĂ
Posted in: Actualitate, Politica Tags: comunicat de presa, pnl, psd, USRPSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică – singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD subliniază că programul pe care l-a inițiat încă din luna septembrie 2025 a fost deja întârziat nepermis […]
Read More








Post your comments