Comisiei Europene i se solicită îmbunătățirea situației privind liberalizarea comerțului cu Ucraina, prin găsirea de noi soluții pentru protejarea fermierilor, de exemplu introducerea unor cote a căror depășire să ducă la direcționarea exporturilor ucrainene către zone precum Africa de Nord. Scrisoarea adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este semnată de președintele PPE, Manfred Weber, colegul meu Siegfried Mureșan (vicepreședinte PPE), președintele Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, Norbert Lins, și europarlamentarul Herbert Dorfmann, coordonatorul Grupului PPE pentru agricultură.
Semnatarii reafirmă susținerea pentru Ucraina, confruntată cu agresiunea Rusiei, dar precizează că sprijinul trebuie acordat în așa fel încât fermierii și producătorii de alimente din UE să fie protejați de efectele crizei.
Până în prezent, Comisia Europeană a aprobat două tranșe de sprijin pentru fermierii din țările apropiate de Ucraina, România beneficiind de fonduri europene de aproape 40 de milioane de euro. Este nevoie de un sprijin mult mai consistent. Finanțările europene au fost și rămân inadecvate și insuficiente pentru a compensa pierderile substanțiale suferite de fermierii europeni.
De la începutul acestei crize am solicitat, în mod repetat, Comisiei Europene măsuri pentru sprijinirea producătorilor români de cereale și am avut mereu sprijinul PPE. Împreună cu colegii din PPE, am convins Comisia Europeană să deblocheze bani din rezerva de criză a UE. Parlamentul European a aprobat anul trecut propunerea privind egalitatea subvențiilor PAC în toate statele UE, ceea ce înseamnă subvenții mai mari pentru agricultorii români. M-am numărat printre inițiatorii propunerii și am avut sprijinul PPE.
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Partidul Popular European (PPE) cere Comisiei Europene sprijin suplimentar pentru fermierii și producătorii de alimente din Uniunea Europeană, o măsură care ar fi benefică și pentru agricultorii români
Publicat
: ianuarie 29, 2024
Related Articles
-
-
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Voi lupta pentru ca România să beneficieze pe deplin de cele mai importante politici europene din domeniul medical!
-
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Comisia Europeană pregătește recomandări prin care să ajute statele membre să obțină sau să mențină o stare bună a apelor lor

Citește și …
-
-
Exclusiv: Ion Ghimpețeanu va fi noul prefect al judeţului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Exclusiv: Dragoş Udvuleanu, viitorul subprefect al judeţului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
Exclusiv: Ion Ghimpețeanu va fi noul prefect al judeţului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Exclusiv: Dragoş Udvuleanu, viitorul subprefect al judeţului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
-
Exclusiv: Ion Ghimpețeanu va fi noul prefect al judeţului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Exclusiv: Dragoş Udvuleanu, viitorul subprefect al judeţului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
-
4 provocări pe care le aduce cumpararea unei case noi
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Consilierii judeţeni au împărţit banii din cota de 6% din impozitul pe venit pe anul 2025
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: buget, Consiliul Judetean GiurgiuÎn cadrul unei şedinţe de îndată, consilierii judeţeni au votat astăzi, 19 februarie, repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat, fond aflat la dispoziţia Consiliului judeţean Giurgiu. În urma unui amendament propus de către consilierul judeţean PSD, Mihăiţă Grigore, […]
Read More-
-
-
Comunicat de presă demarare proiect: “ÎNFIINȚARE PARC FOTOVOLTAIC ÎN VEDEREA PRODUCERII ENERGIEI ELECTRICE DIN SURSE REGENERABILE DE TIP SOLAR PENTRU COMUNA IZVOARELE, JUDEȚUL GIURGIU”
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Comuna Izvoarele, ÎNFIINȚARE PARC FOTOVOLTAIC ÎN VEDEREA PRODUCERII ENERGIEI ELECTRICE DIN SURSE REGENERABILE DE TIP SOLAR PENTRU COMUNA IZVOARELE, judetul Giurgiu
Post your comments