Comisia propune un sprijin în valoare de 120 de milioane de euro fermierilor afectați de fenomene meteorologice nefavorabile din România, Bulgaria, Germania, Estonia și Italia.
Aceste sume pot fi completate cu o finanțare de până la 200% din fonduri naționale.
Acordarea acestor despăgubiri reprezintă un semn de solidaritate a UE cu fermierii afectați și este un pas necesar.
Uniunea Europeană trebuie să facă mult mai mult! Am solicitat noii Comisii Europene să finanțeze un program integrat pentru combaterea efectelor secetelor și fenomenelor meteorologice extreme.
Am luat cuvântul în Parlamentul European la dezbaterea privind secetele și evenimentele meteorologice extreme ca amenințare pentru comunitățile locale și agricultura Uniunii într-o perioadă de schimbări climatice. Dezbaterea a fost organizată săptămâna trecută la inițiativa mea și a colegului meu Daniel Buda.
Deșertificarea afectează 13 state membre, iar în România seceta a afectat 2,2 milioane de hectare de teren agricol doar în acest an.
Am solicitat Comisiei Europene, în ultimii patru ani, alocarea de fonduri dedicate exclusiv combaterii deșertificării și elaborarea unui plan concret. Din păcate, măsurile sunt insuficiente. Programele UE sunt fragmentate și lipsite de coerență. Ne costă mai mult să plătim despăgubiri, comparativ cu cât ne-ar costa să prevenim aceste fenomene. Doar seceta provoacă anual daune de 9 miliarde de euro în UE.
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Comisia Europeană propune alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a oferi sprijin fermierilor români care dețin culturi afectate de secetă
Publicat
: septembrie 23, 2024
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Sunt absolut revoltat de ceea ce se întâmplă la Compania Națională Aeroporturi București!
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: După alegerile prezidențiale, este clar că românii nu mai vor soluții ”de avarie” sau compromisuri, ci așteaptă decizii ferme!

Citește și …
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Felicitări, dragi absolvenți ai clasei a VIII-a!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Daniel Cezar Rusu, felicitari elevi, primar Adunatii CopaceniRezultatele obținute la Evaluarea Națională din acest an sunt o dovadă clară a muncii, seriozității și determinării voastre! Ne bucurăm să anunțăm o promovabilitate de 100%, semn al unui efort colectiv din partea elevilor, al cadrelor didactice și al părinților implicați! Un elev a obținut nota 10 la Matematică – o performanță de excepție! Un […]
Read More-
-
IPJ Giurgiu: PERSOANĂ URMĂRITĂ NAȚIONAL
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Tags: ipj giurgiu, urmarit national -
Post your comments