Poliţia angajează civili. In Giurgiu sunt scoase la concurs trei posturi

13442420_10204928277966344_6909567733224144701_n

Inspectoratul General pentru Imigrări organizează concurs/examen în vederea încadrării prin recrutare din sursă externă a trei posturi vacante de personal contractual, din cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Giurgiu, astfel :
muncitor calificat IV-I – instalator centrale termice
muncitor calificat IV-I – electrician de întreţinere şi reparaţii
îngrijitor – îngrijitor clădiri
Pot participa la concursul pentru ocuparea posturilor sus-menţionate numai persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

Condiţii generale:
-au cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a Statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
-cunosc limba română, scris şi vorbit;
-au vârsta minimă reglementată de prevederile legale în vigoare;
-au capacitate deplină de exerciţiu;
-au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
-nu au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care le-ar face incompatibile cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice:
Pentru postul de muncitor calificat IV-I – instalator centrale termice
-să aibă cel puţin studii gimnaziale;
-să aibă calificare de instalator centrale termice (dovedită printr-un atestat, certificat sau diplomă de calificare)
-sunt declarate apt medical şi apt psihologic
Pentru postul de muncitor calificat IV-I – electrician de întreţinere şi reparaţii
-să aibă cel puţin studii gimnaziale;
-să aibă calificare de electrician de întreţinere şi reparaţii (dovedită printr-un atestat, certificat sau diplomă de calificare)
-sunt declarate apt medical şi apt psihologic

Pentru postul de îngrijitor – îngrijitor clădiri
-să aibă cel puţin studii gimnaziale;
-sunt declarate apt medical şi apt psihologic

Informații suplimentare privind modalitățile de înscriere și participare la concurs, condițiile de recrutare, probele de selecție, criteriile de departajare și alte date importante vor putea fi obținute de la structura de resurse umane a Inspectoratului General pentru Imigrări. Totodată, anunțurile vor putea fi accesate, pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrări, la adresa www.igi.mai.gov.ro, secțiunea “Posturi Vacante”.


Publicat  :  iunie 14, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare