„Blestemul pământului cumpărat cu fonduri europene
e tot made in Romania”
Am o mare admirație pentru românii întreprinzători. Vorbesc aici nu de cei pe care nu se cade să îi întrebe nimeni cum au făcut primul milion, fie el și de lei noi, ci despre oameni al căror „capital de business” e compus cel puțin inițial doar din idei, inițiativă, determinare, tenacitate. Dacă se întâmplă ca omul cu pricina să mai fie și un țăran veritabil, să nu îi fie rușine cu asta și să vrea să investească, să miște, să dezvolte ceva în oropsitul sat românesc, m-a cucerit de tot. Despre un asemenea om și câte piedici a întâmpinat pentru a cumpăra o amărâtă de palmă de pământ cu fonduri europene vă voi povesti în continuare.
PREMISA
Domnul T mi-a fost trimis cu dedicație de un amic mai experimentat pentru care târâitul robei prin instanțele de provincie nu mai era de mult nici la modă, nici eficient din punct de vedere financiar. M-a surprins în primul rând faptul că vrea un avocat „de Capitală”, din moment ce în județul vecin unde s-a întâmplat toată povestea exista un întreg barou de confrați care nu transpirau prea tare de atâta muncă.
Vorbim la telefon. Îmi place modul succint în care se exprimă, se vede că încă mai are teren arabil în vene și nu doar asfalt, beton și gaze de eșapament. Îmi explică scurt și la obiect că a accesat un fond european pentru a cumpăra pământ și a cultiva legume, dar că până la urmă l-a plătit tot din banii lui, deoarece vânzătorii n-au mai venit să perfecteze vânzarea. Îmi spune că nu are încredere în avocații din județul lui, că a auzit povești de „fraternizare cu dușmanul” și alte asemenea minuni. Din principiu îmi apăr confrații și îi spun că prezumția de nevinovăție e aplicabilă tuturor. Îi explic cât îl va costa, e de acord. Primesc actele, e vorba despre o aparent banală pronunțare a unui hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Mă întreabă cât cred că va dura procesul, îi spun că la prima vedere îl putem încheia în 5 termene. Râde și mi-o întoarce că sunt cel mai optimist avocat din țară. Sunt un pic contrariat; eram stagiar, nu vedeam cum am putea ajunge cu un așa „mare” proces până la calendele grecești.
A avut dreptate. Adversarii au folosit toate semnele de punctuație din Codul de Procedură Civilă pentru a întinde procesul pe 11 termene: s-au îmbolnăvit în ordinea numerelor de pe tricouri apărătorii pârâților și pârâții înșiși, de ziceai că ne judecăm cu un compendiu al afecțiunilor de sănătate. Expertul topo era făcut parcă pe principiile fizicii cuantice, peste tot și nicăieri, ne-a mâncat 3 termene.
După lupte seculare care au durat aproape 2 ani (la fond) ajungem să ne judecăm.
O, Themis, ce vacanță lungă ai avut!
PLEDOARIA
Doamna președinte,
Așa cum am spus-o în nenumărate rânduri, considerăm de neconceput modul în care a fost condus acest proces. Efectuând un simplu calcul aritmetic, faptul că ați permis ca fondul cauzei să se întindă pe o perioadă atât de lungă – aproape 2 ani – ne demonstrează că clientului meu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil, conform CEDO. Într-o cauză în care clientul meu și-a respectat toate obligațiile, a plătit integral și suplimentar prețul convenit, s-a prezentat la termenul convenit în fața notarului pentru semnarea vânzării-cumpărării iar pârâții nu au făcut altceva decât să blocheze prin orice mijloace transferul de proprietate, nu și-au îndeplinit niciuna dintre obligațiile asumate, deși își luaseră deja banii, am fost mai catolici decât Papa de la Roma. Nu vom insista însă asupra acestor aspecte aparent dezarmante.
În opinia noastră faptele sunt clare, doamna președinte. Am semnat un antecontract, noi ne-am îndeplinit toate sarcinile, ei – niciuna. Expertiza pentru identificarea terenului le incumba prin antecontract; am fost de acord să o achităm în mod egal, doar-doar vom accelera emiterea unei dezlegări. S-au invocat aici atâtea motive de amânare încât ar trebui să devină o speță-pilot pentru avocați la secțiunea „cum poți lungi un proces”. Mă îndoiesc că cel puțin jumătate dintre ele erau atât de concludente încât să necesite o amânare.
Mai mult de atât, pe parcursul celor 2 ani tot noi am fost cei care au încercat să rezolve amiabil diferendul și ne-am lovit de fiecare dată de aceeași atitudine refractară, ostilă: nu știu, nu pot, nu vreau.
Doamna președinte, pârâții au declarat la interogatoriu că singurul motiv pentru care nu doresc săvârșirea vânzării este acela că, la momentul în care am convenit asupra prețului, acesta era bun; acum nu mai e. Îmi pare rău pentru ei, dar nimeni nu poate invoca propria prostie pentru a se apăra. Dincolo de asta, prețul oferit de clientul meu la acel moment era conform cu standardele pieței imobiliare. Da, și eu vreau ca azi o pâine să fie ieftină cum era acum 10 ani? Ce argument juridic am ca să cer asta? Niciunul.
Despre ce vorbim? Despre lăcomie, doamna președinte. Au văzut că omul ăsta vrea să cultive, să producă pe terenul respectiv, fapt ce ar mai crea vreo 5-6 locuri de muncă în perimetrul adiacent. Și-au spus „Băi, fraieri am fost, puteam să tragem mai mult de la el”. Nu invoc valențele (i)morale ale unui astfel de raționament. Au semnat un angajament în deplină capacitate de exercițiu. Și l-au încălcat.
Am auzit aici argumente de genul „de fapt nu voia pământul, îi trebuia doar ca să justifice accesarea unor fonduri europene”. Total fals, total pe lângă. În înțelegerea părților nu a existat niciun element condiție de genul „îți vând doar dacă mi-l cumperi cu bani europeni”. Destinația terenului este nulă, nu produce nicio modificare în convenția dintre părți. Da, terenul trebuia să fie cumpărat din fonduri europene. Însă, va fi doar răscumpărat, din simplul motiv că pârâții au tergiversat transferul de proprietate. Drept pentru care clientul meu l-a achitat din banii proprii.
Dincolo de asta, regulamentele pentru accesarea fondurilor pe segmentul PNDR sunt notorii. Uniunea nu va acorda niciodată subvenții care nu sunt susținute și verificate printr-un complex mecanism birocratic. Nu ne-am propus niciodată să luăm banii și să fugim, doamna președinte. Există raportări cel puțin semestriale, trebuie să justifici faptul că respecți destinația terenului pentru care ai solicitat subvenție. Clientul meu nu e Barbu Lăutaru, doamna președinte, nu cântă după ureche! A făcut o investiție, și-a îndeplinit obligațiile și, exclusiv din rea-credință, cealaltă parte a refuzat să își îndeplinească obligațiile.
Constatați săvârșită vânzarea, doamna președinte. Lăsați omul ăsta să lucreze și să își recupereze banii.
EFECTUL
Am câștigat fondul. Adversarii au făcut recurs. În recurs instanța a emis o decizie prin care în prima propoziție ne spune că am pierdut un pic. După care, practic, nu schimbă nimic din sentința de la fond, unde am câștigat.
Așteptăm comunicarea oficială, măcar să ne lămurim dacă e bine. Sau nu.
Avocat: Gabriel Dumitru pentru http://www.avocatura.com
Post your comments