Pentru două vaci, Barbu declară război PSD-ului!

13906916_10205242943312781_7761045549634446897_n

Nicolae Barbu este supărat că partidul vrea să-i ia vacile pe care le mulge în prezent doar el. Aceasta ar fi concluzia, după declaraţiile făcute de către primarul Nicolae Barbu, în urma hotărârii consilierilor judeţeni (în unanimitate) de revenire a Zonei Libere Giurgiu în patrimoniul Consiliului Judeţean:

„Nu o să accept niciodată, o transmit public, ca Zona Liberă să revină la Consiliul Judeţean.
De asemenea, voi fi împotrivă cu ideea de preluare de către Consiliul Judeţean a SC. Apa Service, altă vacă de muls. Este o vacă de muls.”

Nicolae Barbu acuză liderii PSD că doresc să-şi angajeze clientela politică în cadrul acestor societăţi comerciale:

” Se spune: Drumul spre iad, este pavat cu bune intenţii! Sub forma acestor bune intenţii, nu se doreşte nimic altceva decât mulţumirea clientelei politice. Asta este clar. Nu au ce să ofere la judeţ, un post pe ici pe colo. Dar îţi mai trebuie şi cap, funcţionar public, examene, nu poţi să încalci legea.
Atunci unde? La Zona Liberă, societate comercială. Îi dăm pe ăştia afară şi ne creăm noi structura noastră politică. Îi punem pe X, Y, Z, i-am mulţumit pe toţi. „

În acelaşi timp, Nicolae Barbu recunoaşte că Liviu Cartojan (directorul Zonei Libere) şi Noruţ Stanisteanu (Inginerul şef) au fost numiţi în aceste posturi pentru că l-au ajutat să câştige alegeri (chiar indirect):

„Când am aflat că se doreşte trecerea Zonei Libere la Consiliul judeţean, am sunat preşedintele de partid. Mi-a spus: ” Bai Nae, ai pus toate tinichelele acolo. Nu trebuia să pui pe X şi pe Y.”. Bine, dar oamenii aceştia au muncit pentru partid, chiar indirect, m-au susţinut pe mine… Când am numit inginerul şef (Noruţ Stanisteanu), că de ce am l-am numit.. Dintr-un singur motiv, acele persoane chiar m-au ajutat. Prin modul în care au tratat aceasta campanie, a fost în beneficiul meu. Ei au muncit pentru ei, dar m-au ajutat indirect pe mine. „

Prin aceste declaraţii, Nicolae Barbu a declarat practic război propriului partid.
Au mai fost şi altele:

” În acest moment, la nivelul Consiliului Judeţean este o „frăţie a cumetriilor”, a unor oameni care nu au reprezentat şi nu reprezintă nimic pentru municipiul Giurgiu. Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean le spunea primarilor: noi luăm judeţul, staţi liniştiţi, naşul câştigă acolo. Dar, municipiul îl vom pierde, că ăla este prost, nu-l mai votează lumea, nu a făcut nimic.”

Totul a culminat, prin delimitarea lui Nicolae Barbu de PSD şi ameninţarea că nu va susţine candidaţii PSD la alegerile parlamentare:

” Dacă considerentele nu se vor schimba şi aceşti „cârlani” politici nu vor reveni la sentimente mai bune şi onorante pentru municipiul Giurgiu şi vor gândi doar strict politic, nu voi mai susţine acel partid care ia decizii împotriva locuitorilor municipiului Giurgiu.
Dacă lucrurile vor merge în acelaşi sens, nu voi susţine nici parlamentarii PSD, pentru că provin din acelaşi izvor al partidului care doreşte răul municipiului.”

Declaraţii incendiare din partea primarului Nicolae Barbu, plin de încredere, după câştigarea unui nou mandat.
Uită doar că, în municipiului Giurgiu, partidul (PSD-ul) a obţinut mai multe voturi decât candidatul la primărie. Nu el a susţinut PSD-ul, ci PSD-ul l-a susţinut pe el.


Publicat  :  august 10, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare