Părintele Liviu Neacşu rămâne aproape de personalul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu

6

Biserica de Lemn, cu hramul Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, păstorită de către părintele Liviu Neacşu, a fost în toată această perioadă de pandemie alături de cadrele medicale, personalul auxiliar şi pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
Începând cu sărbătoarea ” Bunei Vestiri”, în biserică s-au săvârşit în fiecare zi slujbe religioasă, credincioşii având acces online la acestea.3
În urmă cu două săptămâni, la iniţiativa părintelui Liviu Neacşu, mai mulţi oameni de bine şi enoriaşi au început o acţiune filantropică, prin care infirmierele, brancardierii şi îngrijitoarele spitalului judeţean au primit câte un ” dar „, ca semn de recunoştinţă şi mulţumire pentru toată activitatea grea depusă în această perioadă.

2
Acţiunea va continua şi în perioada următoare, până ce va cuprinde întreg personalul auxiliar:

5

” Timp de 16 ani am avut grijă duhovnicească pentru pacienţii spitalului nostru, oferind câte un ” dar” în fiecare lună. Tot ceea ce noi facem, este spre slava Domnului. Aceasta este menirea noastră.
O vorbă înţeleaptă spune că, uneori, ne risipim prin toate părţile, uitând de cei de lângă noi. Am considerat astfel că, în această perioadă, trebuie să ne aflăm cât mai aproape de întregul personal al spitalului judeţean.
Biserica ortodoxă rămâne alături de oameni, ca sprijin şi mângâiere, mai ales în aceste vremuri de restrişte „, ne-a mărturisit preot Prof. Liviu-Mihail Neacșu, parohul Bisericii Sf. Doctor Pantelimon și Sf. Arh. Mihail și Gavriil.


Publicat  :  mai 11, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare