O nouă reuşită administrativă pentru primarul comunei Stăneşti, Danuț Mitrea! A început ” marea” asfaltare a drumurilor din Stăneşti, Ghizdaru, Bălanu şi Onceşti!

asfaltare constructori

La începutul acestei săptămâni au început lucrările de asfaltare a drumurilor de interes local din comuna Stăneşti, din cadrul proiectului finanţat de către Ministerul Dezvoltării, prin programul” Anghel Saligny”. Asfaltare Stanesti

Este promisiunea respectată a primarului Danuţ Mitrea, făcută încă de la semnarea contractului, care,  data de 4 octombrie, a emis ordinul de incepere a lucrarilor.Stanesti 4
Este unul dintre cele mai importante proiecte din judetul Giurgiu, valoarea investiţiei fiind de 17. 867.587, 29 lei. Este vorba despre asfaltarea a 10,400 km de drumuri din toate satele ce aparţin de comuna Stăneşti: Bălanu, Onceşti, Ghizdaru, Stăneşti.Mitrea+ mihnea- 1-1
Conform promisiunii constructorului, în vara anului 2024 toate lucrările vor fi finalizate. Astfel, peste 95% din drumurile din comuna Stăneşti vor fi unele moderne, asfaltate şi bine întreţinute:Danut Mitrea
” Sunt sigur că locuitorii din comuna noastră îşi amintesc cum erau drumurile când am preluat, în anul 2016, mandatul de primar. Peste câteva luni marea lor majoritate vor fi asfaltate. Dezvoltarea infrastructurii locale a fost şi va rămâne prioritatea mea. Vor urma şi alte proiecte importante, care vor aduce beneficii pentru locuitorii comunei noastre”, ne-a declarat Danuţ Mitrea, primarul comunei Stăneşti.


Publicat  :  octombrie 12, 2023

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare