Noi dascăli „chemaţi” să schimbe învăţământul giurgiuvean

inspectorat scoala elevi

26 de inspectori şcolari şi directori de unităţi şcolare au fost schimbaţi din funcţie săptămâna trecută.

Gigi Oprisan, Inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Giurgiu spune că aceste modificări la nivelul conducerii unităţilor de învăţământ din Giurgiu au fost determinate, în primul rând, de faptul că, cei înlocuiţi, ocupau posturile prin delegaţie, care înceta în luna august 2014. Deasemenea, au fost schimbaţi directorii de la liceele tehnologice, unde s-au obţinut în ultimii ani rezulte dezastroase la examenul de bacalaureat.

În municipiul Giurgiu, la nivel de licee şi colegii tehnologice, au avut loc următoarele schimbări: directorul Liceul Tehnologic “Ion Barbu”, Constantinescu Adrian a fost înlocuit cu Sonea Mariana (o schimbare de mult anunţată), la Colegiul Tehnic “Viceamiral Ioan Bălănescu”, în locul directorului Piperea Aurelia a venit Fierăstrău Ana Maria, la Liceul Tehnologic, directorul Gherman Ionela a fost înlocuit cu Bufnea Marian.

La şcolile gimnaziale, au fost schimbaţi directorii de la şcolile nr. 1,4 şi 7, unde Barbu Daniela, Niculae Nicoleta şi Garagancea Camelia au fost înlocuiţi cu Gudănescu Adrian, Bătrânu Ion şi Pascu Zoica.

Schimbări de directori au avut loc şi la Grădiniţa cu program prelungit „Căsuţa Fermecată”, directorul Buduru Andi fiind înlocuit cu Burcea Nicoleta şi la Grădiniţa cu program normal nr. 9, în locul lui Busuioc Anica venind Baroşi Veronica Ionică.

Modificări au fost făcute şi la Palatul copiilor, la mai multe unităţi şcolare din judeţ, precum şi în rândul inspectorilor şcolari.

Directorii unităţilor de învăţământ schimbaţi din funcţie nu pot să conteste decizia ISJ, tocmai pentru că posturile erau ocupate prin detaşare. Din 2008 nu s-au mai organizat concursuri pentru posturile de conducere din unitățile școlare. De atunci, directorii au primit delegaţie, valabilă doar un an.


Publicat  :  august 11, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare