La sfârşit de an presa a vorbit despre activitatea inexistentă a unor parlamentari despre care, pe bună dreptate, se poate spune că îşi încasează leafa de pomană. Iar aceasta nu este una simbolică, precum munca depusă, suma lunară de care beneficiază un parlamentar fiind de aproximativ 170 de milioane de lei.
La nivelul judeţului Giurgiu, avem 7 parlamentari: 2 senatori şi 5 deputaţi, aşadar, lunar, 1 miliard 200 de milioane de lei este suma cheltuită pentru activitatea parlamentarilor noştrii.
Iniţiativele şi proiectele unora dintre cei 7 parlamentari, acolo unde au existat, au fost prezentate, sunt însă şi reprezentanţi ai giurgiuvenilor ce se încadrează la categoria „necuvântătoare”, au deschis gura în parlament doar pentru a spune: „Jur”.
Alegerile parlamentare din 2012 au fost şi unele mai atipice, prin mărirea artificială a numărului de parlamentari, judeţul Giurgiu are în acest mandat mai mulţi aleşi decât oricând, astfel sita a fost mult mai largă.
Vom încerca, pentru o mai bună cunoaştere, să prezentăm săptămânal, activitatea pe care au depus-o în cei doi ani de mandat, parlamentarii pe care i-aţi încredinţat cu votul vostru.
Vom începe cu senatorul Niculae Badalau:
Ales pe listele USL, senator pe Colegiul uninominal nr.1, la Niculae Badalau se observa faptul că nu este la primul mandat de parlamentar.
Activitatea desfăşurată în parlament a fost destul de consistenţă, numărându-se printre parlamentarii giurgiuveni care au fost luaţi în seamă pe holurile parlamentului.
A semnat 25 de iniţiative legislative, a susţinut 8 declaraţii politice şi a avut 10 luări de cuvânt în plenul Senatului.
Niculae Badalau s-a remarcat, în primul rând, prin interpelările (11) şi întrebările (10), adresate către diferite ministere şi instituţii ale statului, majoritatea problemelor ridicate fiind de interes local: Spitalul judeţean, Podul de la Grădiştea, modernizarea Podului Prietenia, reabilitarea fostului sediu al Prefecturii. Gurile rele spun că unele dintre aceste interpelări nu ar fi fost total dezinteresate, zona Bolintin, de unde provine senatorul Badalau, fiind cunoscută pentru tradiţia în domeniul construcţiilor şi exploatarea forestieră, tradiţie pe care Niculae Badalau încearcă să o ducă mai departe.
Fiind an electoral, în 2014 senatorul de pe Colegiul 1 a lăsat-o mai uşor cu activitatea din parlament şi s-a implicat mai mult în luptă politică.
Dacă în 2014 Niculae Badalau nu se poate lăuda decât cu câte o singură interpelare, întrebare şi declaraţie politică în parlament, în schimb poate fi mândru că Organizaţia PSD Giurgiu a obţinut cele mai bune scoruri electorale din ţară.
Cumulat, despre activitatea parlamentară a senatorului Niculae Badalau se poate spune că a fost una bună. Cu puncte scăzute pentru absenţa dialogului cu electoratul non – PSD şi lipsa de transparentă în privinţa afacerilor familiei. Un mare plus, pentru curajul de a promova oameni politici tineri, curaj pe care niciun alt lider de partid nu l-a avut.
Niculae Badalau – între alb şi negru în activitatea sa parlamentară!
Publicat
: ianuarie 5, 2015

Citește și …
-
-
Liviu Florescu preia funcția de director executiv adjunct al DSVSA Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
Răzvan Cuc a fost trimis în judecată de DNA
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
Liviu Florescu preia funcția de director executiv adjunct al DSVSA Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A NOILOR POLIȚIȘTI GIURGIUVENI
Posted in: Cancan Comments: 0 -
Informat = Protejat: Lecție de siguranță pentru elevii din comuna Izvoarele
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
Răzvan Cuc a fost trimis în judecată de DNA
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
-
-
Liviu Florescu preia funcția de director executiv adjunct al DSVSA Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: director executiv adjunct DVSVA Giurgiu, dr.Liviu FlorescuConducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ( DSVSA) Giurgiu a fost schimbată integral în ultimele luni în urma unor decizii administrative succesive. După ce, la începutul acestui an, Constanța Petrescu a preluat funcția de director executiv de la dr. Andrei Darie, restructurarea a vizat recent și nivelul secund de management. Începând cu data […]
Read More-
-
Răzvan Cuc a fost trimis în judecată de DNA
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Tags: DNA, mita, Razvan Cuc -
ANUNT PUBLIC
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: anunt Malu, primaria Malu








Post your comments