Nicolae Florian: ” Voi candida la primărie din partea partidului care mă doreşte mai mult”!

nicolae-florian

Apele încep să fie din ce în ce mai tulburi la nivelul PSD Giurgiu. După ce, la întâlnirea de săptămâna trecută, dintre primarii şi liderii PSD cu ministrul Liviu Pop, a izbucnit un scandal monstru, conducerea organizaţiei fiind acuzată de către mai mulţi primari, că nu este interesată decât de propriile posturi, iar finanţarea pentru proiectele promise întârzie să apară, candidatura lui Nicolae Florian la Primăria Giurgiu este bomba cu ceas pregătită să explodeze în PSD Giurgiu.
Deşi, din anumite motive pe care urmează să le dezvăluie în curând, deputatul Nicolae Florian se menţine încă în zona declaraţiilor diplomatice, decizia acestuia de a candida pentru funcţie de primar al municipiului Giurgiu este una fermă, luată deja.
În exclusivitate pentru Giurgiupesurse.ro, deputatul Nicolae Florian a dorit să transmită următorul mesaj pentru giurgiuvenii ce-l susţin în acest demers:
„Voi candida cu siguranţă pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu. Referitor la dilema din partea cărui partid urmează să candidez, răspunsul meu este că voi fi reprezentantul acelui partid care mă doreşte mai mult. Voi candida, susţinătorii mei să stea liniştiţi, nu o să-i dezamăgesc.”


Publicat  :  mai 19, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare