Minune în Săptămâna Luminată – liberalii giurgiuveni au început să vorbească!

beianu (1)

După ce au ajuns la concluzia că au foarte multe lucruri în comun şi există potrivire de caracter, liberalii şi pdl-isti au dat veste că se căsătoresc, stabilind un termen de doi ani de zile de logodnă oficială. Între timp mută mobila dintr-o parte în alta, verifica ce credite au la bănci, încearcă să identifice rudele ce vor fi invitate la nuntă şi stabilesc modul în care vor fi aşezaţi invitaţii la masă. Sunt atât de ocupaţi, spun ei, încât nu mai au timp să comunice cu vecinii.
Cum decurg pregătirile pentru „nunta” mult anunţată? Au spus în conferinţa de presă susţinută la sfârşitul săptămânii.

Liviu Popazu, purtătorul de cuvânt al Comitetului executiv judeţean, spune că în această perioadă liberalii sunt în plin proces de organizare, acesta urmând să se încheie în trei luni de zile:
” La nivelul judeţului, din 54 de localităţi în 43 dintre ele sunt înfiinţate comitetele locale executive. Suntem în grafic.
Şi la nivelul municipiului Giurgiu suntem în acelaşi proces de reorganizare. Din 48 de organizaţii de secţii de votare mai avem de stabilit conducerile în 10 organizaţii. Nici aici nu stăm foarte rău. Acest proces de fuziune este unul complex, de aceea termenul de finalizare a fost stabilit pentru anul 2017.”

beianu (2)
Dumitru Beianu, preşedintele Organizaţie municipale a PNL, a venit cu o idee ingenioasă, aplicată deja în alte oraşe:
„Am discutat cu specialiștii partidului pentru a crea un program fezabil, necesar dezvoltării orașului Giurgiu.
Din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai importante proiecte se referă la mansardarea blocurilor.
Sunt municipii în țară, mult mai dezvoltate ca noi, care au trecut deja la astfel de acțiuni.
Prin implementarea unui asemenea proiect vom crea locuințe sociale pentru tineri și locuri de muncă.
În acest moment primăria Giurgiu realizează câte 100 de locuințe anual, în condițiile în care numărul cererilor este net superior. Procentul de 100 locuințe este foarte mic în raport cu numărul cererilor.

Mansardarea blocurilor poate fi o soluție. Aceasta poate fi realizată pe proiecte europene, dar şi din fondurile primăriei. Se pot implica şi cetățenii sau firmelor particulare, firme care și-ar dori să aibă astfel de proprietăţi în urma unui parteneriat public privat.
Mansardarea blocurilor aduce pe lângă creșterea confortului cetățenilor de la ultimul etaj și alte beneficii: locuințe şi locuri de muncă.
Primarul municipiului trebuie să aibă inițiative proprii.
Trebuie să țină cont de faptul că, dacă până anul trecut îi dă bani guvernul pentru investiții, de anul acesta s-a schimbat legea, iar municipiul Giurgiu n-a primit nici un leu.”


Publicat  :  aprilie 20, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare