Marin Anton este dezamăgit de unii primari pe care i-a ajutat

marin anton

Mâhnire, regrete şi determinare, acestea ar fi cele trei sentimente transmise de discursul deputatului Marin Anton, preşedintele Organizaţiei judeţene a PMP, in conferinţa de presă pe care a susţinut-o ieri, 12 iunie.
Marin Anton spune că nu s-a aşteptat să obţină un scor atât de mic la alegerile euro parlamentare, aproximativ 7%, şi este dezamăgit de primarii unor localităţi pe care i-a ajutat de-a lungul timpului:

„Am adus 260 de milioane de euro în acest judeţ, numai la Comana, cu sprijinul Elenei Udrea, din perioada în care era ministru, au fost investiţii foarte mari, lucru care este vizibil. În momentul în care m-a întrebat câte voturi am obţinut la Comana şi i-am spus 72, mi-a venit să intru în pământ de ruşine. Am crezut foarte mult în unii primari şi m-au dezamăgit.”

Preşedintele PMP Giurgiu a lansat şi un avertisment: „Până acum am crezut în primari şi am vorbit doar cu ei, dar aceştia să nu uite că eu mă ştiu şi cu destul de mulţi consilieri locali. Am greşit când am decis să nu înfiinţăm organizaţii în toate localităţile.”

Referitor la situaţia din PNL Giurgiu, Marin Anton a declarat că şi-a propus să nu se implice, dar este sigur că Vasile Mustățea va merge către PSD.


Publicat  :  iunie 13, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare