Avem soluții, dar la fel de important este să ascultăm întrebările, propunerile și criticile lor. PNL a făcut lucruri concrete pentru modernizarea comunelor giurgiuvene. Cu fiecare drum asfaltat, cu fiecare rețea de gaze extinsă, cu fiecare școală construită sau modernizată suntem tot mai aproape de acel județ dezvoltat pe care ni-l dorim, unde cetățenii să aibă o viață la standarde europene.
Și în comuna Schitu, la fel ca în alte localități, am fost împreună cu președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu, și cu colegii care candidează pentru Parlament din partea PNL Giurgiu. Printre realizările lui Ionel Pașol ca primar al comunei Schitu se numără asfaltarea comunei în proporție de 80%, modernizarea școlilor și a grădinițelor din comună, crearea a două parcuri, executarea proiectului de apă curentă pentru satul Bila, implementarea proiectului de canalizare, refacerea căminului cultural.
Comuna Schitu s-a dezvoltat inclusiv prin atragerea de fonduri UE.
Candidez din partea PNL Giurgiu pentru Senatul României și primul proiect pe care îl voi propune în noul Parlament va viza înființarea unui fond de cofinanțare pentru primarii harnici care obțin fonduri europene pentru comunități.
Articol comandat de către PNL Giurgiu, cod mandatar financiar 11240002, executat de SC Actual Media Press SRL
Maria Gabriela Horga, candidat PNL Giurgiu pentru Senat: Continuăm întâlnirile cu cetățenii și am dialogat și cu locuitorii din comuna Schitu
Publicat
: noiembrie 21, 2024

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Ciprian Alexandru, președintele USR Giurgiu: Prioritățile legislative ale USR pentru noua sesiune parlamentară
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Ciprian Alexandru, prioritati legislative, USRUSR și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară care va începe de mâine, 1 septembrie. Iată-le: Reforma administrativ-teritorială. Statul trebuie să înceapă o reorganizare prin comasarea localităților prea mici pentru a se susține, dar și o comasare a județelor, iar la reducerea cheltuielilor cu propria funcționare poate contribui și digitalizarea serioasă a accesului la […]
Read More-
-
-
USR: Programul Femeia Antreprenor merge înainte
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Irineu Darău, USR








Post your comments