JUCĂRII DE LA COPII PENTRU COPII

jucaRII

Cei 20 de copii care frecventează Centrul de Zi Luceafărul, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, au primit astăzi jucăriile rămase nevândute la Târgul de jucării, acţiune ce s-a desfăşurat sâmbătă, 23 septembrie 2017, pe esplanada din faţa Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu.

Zeci de jucării de pluş, maşinuţe, păpuşi şi jocuri interactive au fost donate copiilor din Centrul de Zi, la iniţiativa Teatrului Tudor Vianu, instituţie care a şi organizat târgul de jucării sugestiv intitulat Piticii negustori.

Ne-a făcut o deosebită plăcere să fim iniţiatorii a ceea ce pentru unii copii ar putea însemna un prim demers antreprenorial. Cu atât mai mult cu cât la sfârşitul acestei acţiuni foarte mulţi s-au oferit să doneze din jucăriile rămase nevândute, copiilor aflaţi în situaţii financiare delicate. Cine ştie, poate că şi acesta este un semn că generaţiile viitoare vor propune o lume mai bună şi mai încărcată de empatie”, a declarat Cosmin Creţu, directorul Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu.


Publicat  :  septembrie 26, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare