ITM Giurgiu în control la firmele de construcţii

controale ITM 2Activitățile din domeniul construcțiilor, datorită complexității și existenței riscurilor specifice, sunt la nivel european activități în care riscul de accidentare pentru lucrători este de două ori mai mare, iar riscul de deces este chiar de trei ori mai ridicat, în raport cu lucrătorii din alte sectoare de activitate.
În cadrul Campaniei naţionale privind respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte instruirea şi informarea lucrătorilor în activităţile din domeniul construcţiilor, în data de 12.06.2018, ITM Giurgiu a organizat o acţiune de complexă de control, care a avut ca țintă şantierele de construcţii din nordul judeţului Giurgiu.
Scopurile acţiunii au fost:
1. Verificarea respectării îndeplinirii cerințelor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă în activitatea din domeniul construcţiilor;
2. Depistarea şi combaterea muncii fără forme legale de angajare şi verificarea respectării prevederilor legale în vigoare referitoare la relaţiile de muncă.
Astfel, la cele două şantiere avute în vedere, au fost verificaţi un număr de 21 de angajatori cu un număr de peste 200 de salariaţi. Din verificarea prin sondaj a acestora şi din consultarea bazelor de date s-a constatat că majoritatea acestora aveau încheiate şi înregistrate contracte individuale de muncă. Totuşi s-au depistat şi salariaţi care, din primele verificări, se pare că lucrau fără forme legale de angajare.
controale ITM 1În ceea ce priveşte domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în cadrul acestei acţiuni s-au verificat:
A. Folosirea corespunzătoare a schelelor și scărilor;
B. Existenţa şi utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie;
C. Existenţa amenajărilor și dotărilor locurilor de muncă pentru prevenirea căderilor în gol și a altor pericole;
D. Utilizarea instalațiilor de ridicat;
E. Efectuarea instruirii și a controalelor medicale corespunzătoare a lucrătorilor;
F. Realizarea de către angajatori a evaluării riscurilor pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor,
G. Întocmirea instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă;
H. Întocmirea planului de securitate și sănătate în muncă pentru șantierele temporare și mobile de construcții;
Menţionăm că în cadrul acestei acţiuni, inspectorii din cadrul ITM Giurgiu au beneficiat de sprijinul de specialitate din partea Jandarmeriei Giurgiu.


Publicat  :  iunie 13, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare