Miercuri, 16 august, Ionel Paşol, primarul comunei Schitu, a fost la Ministerul Dezvoltării, alături de preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu şi deputatul Alexandru Andrei, pentru a semna contractul de finanţare pentru alimentarea cu apă potabilă şi realizarea de staţii de tratare în satele Cămineasca şi Bila din comuna Schitu.
Contratul semnat de către secretarul de stat Marin Tole, din partea Ministerului Dezvoltării şi Ionel Paşol, în calitate de primar al comunei Schit, este finanţat prin programul” Anghel Saligny”.
” Este un proiect mult aşteptat atât de către administraţia locală cât şi de către cetăţenii din Cămineasca şi Bila. Alimentarea cu apă potabilă în fiecare localitate ar trebui să fie o normalitate în România secolului XXI, este ideea desprinsă din discuţiile pe care le-am avut cu oficialităţile prezente la semnarea contractului de finanţare. Licitaţia pentru implementarea proiectului a fost deja realizată, câştigătorul a fost desemnat prin clauza de sustenabilitate, sper ca în două săptămâni să începem lucrările.
Vreau să mulţumesc preşedintelui PNL Giurgiu, Dan Motreanu, şi deputatului Alexandru Andrei pentru implicarea directă în semnarea acestui contract.
De asemenea, îi asigur pe locuitorii din Cămineasca şi Bila că, în cel mai scurt timp, va curge apă potabilă la proprietăţile lor.”, ne-a declarat Ionel Paşol, primarul comunei Schitu.
Ionel Paşol, primarul comunei Schitu, a semnat contractul de finanţare pentru alimentarea cu apă potabilă a satelor Bila și Cămineasca
Publicat
: august 17, 2023

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Lectură de vară: Dilemele unui traseist politic!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, anunt licitatieAdministratia Zonei Libere Giurgiu S.A. organizeaza licitatii publice, in conditiile prevazute de H.G. nr. 1669/2004 pentru: Inchirierea de terenuri; Inchirierea de birouri, platforme, constructii speciale, module, spatii in magazii si hale, disponibile la aceasta data. Data licitatiei: 06.08.2026 ora 11:00 Locul : sediul Administratia Zonei Libere Giurgiu S.A., din Giurgiu, sos. Portului nr.1-2. La licitatii pot […]
Read More









Post your comments