Întreg scandalul legat de primarul comunei Izvoarele Alin Bănica Stanciu este o răzbunare politică!

alin banicaIeri, la primele ore ale dimineţii, o ştire legată de judeţul Giurgiu a făcut senzaţie, atât pe posturile naţionale de ştiri, cât şi în presă locală. Este vorba despre percheziţiile efectuate de către DNA la primăria Izvoarele şi reţinerea, pentru 24 de ore, a primarului Alin Stanciu.

Pentru a nu fi judecat greşit vreau încă de la început să precizez că pe Alin îl ştiu de 37 de ani, pe când fiecare aveam 3 ani. Am fost colegi de creşă, grădiniţă, şcoala generală şi liceu. Pot spune astfel că îl cunosc destul de bine şi prin prisma acestui fapt nu cred sub nici o formă în vinovăţia lui.
Sunt foarte multe lucruri ce m-a determina să ajung la această concluzie.

Dacă aveţi curiozitatea să citiţi comunicatul DNA în legătură cu acest caz, în nici o frază nu se face legătura dintre primarul Alin Stanciu şi Daniel Chitoiu.Cu toate acestea, pe toate posturile de televiziune şi în presă centrală titlurile sunt:

” Primar, apropiat lui Chiţoiu urmărit penal, Alin Bănica Stanciu, prieten cu fostul vicepremier Daniel Chitoiu, a fost reţinut de procurori „, la acesta se adaugă importanta acordată acestui caz, ne mai întâlnită în situaţii similare.Au mai fost primari de comune audiaţi la DNA, a auzit cineva o ştire despre aceste situaţii? Este evident că ţinta nu este Alin, ci fostul vice premier Daniel Chitoiu, omul cel mai important al PLR-ului şi al candidatului la preşedinţie Calin Popescu Tariceanu. După diversiunea ofiţerului acoperit, Iohannis şi procesul ANI, urmează PRL-ul şi candidatul sau, cale liberă pentru Elena Udrea.

Mergând mai departe, de o importanţă deosebită este numele firmei implicată în acest caz, Avicola Crevedia. Este aceiaşi societate care, relativ în aceiaşi perioadă a anului trecut, procurorii DNA au încercat să-l înfunde pe senatorul Niculae Badalau, tot pentru acuzaţia de trafic de influenţă.

Cel puţin din comunicatul emis presei, reţinerea lui Alin se bazează doar pe aşa zisele mărturii ale unui denunţător şi acţiuni specifice ale SRI-ului. Nu a existat fragrant şi cu atât mai mult primarul comunei Izvoarele nu a făcut vreo intervenţie pentru a rezolva problemele cu ANAF-ul ale firmei menţionate.

Sunt însă probleme ce ţin de legi şi avocaţi, la care m-a pricep mai puţin. Ce este cert, doar în ultimii ani Alin a avut peste 35 de procese cu DNA-ul, le-a câştigat pe toate, în toate cazurile s-a dat neinceperea urmării penale.

Ca în orice localitate, cei care şi-au dorit să devină primari şi nu au reuşit, încep cu fel de denunţuri împotriva celui care a câştigat. Aşa s-a întâmplat şi la Izvoarele. Un trio de format din fostul candidat la primărie Cristi Bogdanescu secondat de Boianu şi Neacşu nu fac de ani buni altceva decât sesizări, pe unde nu îţi trece prin minte, împotriva lui Alin şi a viceprimarului Silviu Cazacu.

De mai bine de doi ani activitatea conducerii comunei Izvoarele este practic blocată, într-o zi venea poliţia, în altă zi ANI, în altă DNA-aul. Era chemat astăzi primarul pentru audieri, mâine viceprimarul şi tot aşa, doar din cauza unor persoane care probabil nu aveau ce face.În aceste condiţii, crede cineva că Alin Stanciu ar fi riscat stiind cât de strict este supravegheat?

Sunt mai bine de trei ani de când pe anumite surse se tot lansa idee că Alin o să fie ridicat de DNA.O ştia şi el foarte bine, vorbeau despre acest lucru până şi toţi locuitorii din Izvoarele. Pentru ca era vânăt, era căutată o oportunitate pentru a i se înscena ceva. Politic vorbind, a călcat destule persoane pe picioare, iar una dintre ele s-a jurat că nu se va lăsa până nu-l vede la închisoare.

Este însă un alt subiect, pe care îl vom relua săptămâna viitoare.
PS: Iar, dacă mai este cineva care mai crede în coincidenţe, ieri, 25 septembrie a fost ziua în care Alin Bănica Stanciu a împlinit 40 de ani.


Publicat  :  septembrie 26, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare