I-auzi una! Mutu vorbeşte!

Ilie-Vasile-560x382Sensibil din fire, nea ‘ Ilie Vasile, directorul OCPI Giurgiu, a reacţionat imediat la articolul nostru „Mutu, muta şi cu tuta!”, cu un mare semn de întrebare: cum sunt împărţite personajele?
Fiecare poate să înţeleagă ce vrea: pe ” blonda ” de la OJPC o recomanda trecutul din Vama Giurgiu, unde principiul de bază este ” tăcerea este de aur „, Liviu, directorul de la DSV, este legat de glie printr-un contract cu cei care l-au scuipat, concluzia rămâne aceiaşi: opinia publică este prea puţin interesată de scuze şi motive puerile.
” Noi primim un formular de la Bucureşti.Pe acesta îl completam şi, la câteva luni, emitem un comunicat de presă”, ne spune directorul OCPI Giurgiu. Comunicarea în cadrul instituţiilor a devenit un act atât de birocratic.
Totuşi, directorul OCPI Giurgiu, accepta să ne ofere detalii despre modul în care se desfăşoară programul privind realizarea cadastrului general:
” Din 54 de unităţi administrative din judeţul Giurgiu, 49 au contractele de finanţare semnate cu noi. Fiecare comună primeşte 150.000 de lei. În termen de 45 de zile, beneficiarul trebuie să găsească o firmă care să realizeze lucrările de cadastrare. Programul se întinde pe perioada 2015- 2023. Sunt 2.500 de imobile care urmează să fie intabulate „.
Primarii din judeţ nu sunt deloc încântaţi de acest program. Sunt nemulţumiţi de comunicare pe care o au cu reprezentaţii OCPI Giurgiu şi de suma mult prea mică care este alocată pentru intabularea unui imobil: ” Este cea mai mare ţeapă. Nimeni nu accepta ca pentru 60 de lei să facă toate actele pentru o proprietate. Este o nebunie şi o dezinformare totală pe această temă „, spune unul dintre cei mai experimentaţi primari din judeţul Giurgiu.
În timp, probabil, lucrurile se vor aşeza. Este de apreciat modul în care directorul OCPI Giurgiu a reacţionat la semnalele apărute în presă.
În acelaşi timp, mutu, muta şi cu tuta sunt paralizaţi de căciula mult prea mare care le acoperă capul de directori!


Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare