În cadrul emisiunii „Revendicarea”, difuzata luni, 23 februarie de către Prima Tv a fost prezentată povestea unui bărbat din Călugăreni care a primit nu mai puţin de 62 de amenzi pentru rovinietă, în valoare de 23.000 de lei, deşi nu a părăsit raza localităţii în care are domiciliul. Ba mai mult, omul şi-a plătit toate dările, dar tot nu a scăpat de executarea silită.
Simion Bercu are 44 de ani şi este electrician, iar drumul său spre serviciu trece prin dreptul camerelor de supraveghere ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), amplasate înaintea indicatorului de ieşire din comună, pe teritoriul localităţii. Chiar dacă a considerat că a primit în mod abuziv amenzile, omul s-a împrumutat pe la prieteni şi şi-a plătit toate datoriile către buget, deşi ar trebui să muncească încă doi ani pentru a-şi achita şi împrumuturile făcute la cunoştinţe.
„După ce le-am plătit, am mers la CNADNR şi am depus toate chitanţele, cu număr de înregistrare, după care trebuiau să oprească executarea silită”, spune dl. Bercu, care acum s-a trezit din nou cu poprire pe salariu.
În ultimele zile presa a scris despre sentinţa data de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care orice amendă fără semnătura olografă a agentului care a constatat lipsa rovinietei este nulă.
S-a speculat faptul că, în urma acestei decizii, mai multe mii de amenzi urmează să fie anulate.
Lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Întreaga procedură şi ce însemna de fapt decizia care a stârnit isterie în rândul românilor vor fi explicate intr-un articol de mâine de către avocatul Gabriel Dumitru.
Un giurgiuvean a plătit 23.000 de lei pe amenzi pentru rovinietă, luate fără să părăsească localitatea
Publicat
: februarie 25, 2015

Citește și …
Incineratorul „Friendly Waste” revine în forță. Luptă comună sau gâlceavă politică pe sănătatea giurgiuvenilor?
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Adrian Anghelescu, deputat Marian Mina, incinerator Giurgiu, PSD GiurgiuÎn ciuda faptului că beneficiarul real al afacerii se află în prezent puțin rețnut… la Rahova, firma Friendly Waste dă dovadă de un tupeu greu de imaginat, depunând o nouă cerere pentru eliberarea unui certificat de urbanism. Proiectul vizează construirea unui incinerator de deșeuri medicale periculoase și nepericuloase, deșeuri animaliere, precum și produse farmaceutice și […]
Read More









Post your comments