Giurgiu a fost reprezentat la ” Festivalul Iaurtului „de la Razgrad – Bulgaria

razdrag (7)

Deputatii Liliana Ciobanu și Nicolae Florian au participat în data de 23 iulie, la invitația preşedintelui Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Giurgiu, Alexandru Epîngeac ,la Festivalul Iaurtului de la Razgrad, Bulgaria, un festival internațional cu vechii tradiții ,desfășurat an de an de vecinii nostri bulgari.

Participarea companiilor românești ce au reprezentat județul nostru la acest eveniment a fost una numeroasă, mai multe de firme cunoscute fiind invitate să își prezinte produsele la acest târg. Organizarea și finanțarea participării firmelor giurgiuvene a fost făcută în baza unu proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională și are ca scop „Susținerea cooperării transfrontaliere în domeniul afacerilor și promovarea imaginii și identității regionale”.

Cei doi parlamentari au avut înainte de deschiderea festivalului, o întâlnire personalități ale mediului de afaceri bulgar, dar și cu guvernatorul regiunii Razgrad ,Stoian Dimitrov Nenchev , prilej cu care s-au purtat discutii legate de buna colaborare româno-bulgara.


Publicat  :  iulie 25, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare