George Pălălău a lansat un proiect ce va fi implementat în toate ţările europene

palalau

În primăvara acestuia an, consilierul judeţean George Pălălău, preşedintele coordonator al filialei Giurgiu PES Activists România, a venit cu un proiect menit să sprijine actul de cultură şi accesul persoanelor fără posibilităţi financiare la activităţile culturale.

Șansa la cultură” – este iniţiativa pornită la Giurgiu de către George Pălălău, preluată de către mai multe filiale PES Activists din ţară şi care, în curând, va fi implementată în toate ţările europene.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, preşedintele PES Activists România a avut recent o întâlnire pe această temă cu Tibor Navracsics, comisarul european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, la Strasbourg.

Reprezentantul Comisiei Europene l-a asigurat pe eurodeputatul român că susține inițiativa să și a PES Activists România – campania „Șansa la cultură” – precum și o implementare la nivel european a acesteia, având în vedere succesul proiectului demarat deja în România.
Programul „Șansa la Cultură” urmărește facilitarea accesului la cultură şi artă al persoanelor cu venituri reduse, încurajându-i pe cei cu posibilităţi să dea dovadă de solidaritate și să ofere fie o carte, fie un bilet la teatru, film sau muzeu, fie abonamente la biblioteci sau alte elemente cu valoare culturală. În ultimele două luni, programul a reușit să ajute sute de români din Giurgiu, Botoșani, Prahova, Maramureș, Argeș, Galați, Arad, Dâmbovița, Tulcea, dar și alte județe, oferindu-le o șansă la cultură și artă.

O astfel de inițiativă, dacă are acest sprijin al Comisiei și dacă i se atribuie chiar și fonduri europene, are șansa să devină un real instrument în cadrul Uniunii Europene, menit să combată un efect mai puțin discutat al decalajelor de dezvoltare dintre statele membre. Nu este niciun secret că, dintre cetățenii celor 28 de state membre, unii se confruntă mai puternic cu problemele sărăciei, iar acest lucru automat împiedică și un acces egal la cultură și artă, un acces egal la șanse de dezvoltare personală. Cred că este rolul Uniunii Europene să combată această stare de fapt, iar tocmai de aceea cred că este extrem de binevenit sprijinul de care m-a asigurat comisarul european Navracsics pentru proiectul nostru”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Eurodeputatul social-democrat și comisarul european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport au mai discutat despre recunoașterea diplomelor universitare, despre nevoia dezvoltării unui sistem comun de predare a tot ce înseamnă Uniunea Europeană în rândul statelor membre, precum și despre sprijinirea dialogului social la nivel de tineret.


Publicat  :  mai 4, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare