„Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”, spunea Spiru Haret, cel care a organizat învățământul românesc modern.
Senatul a adoptat noile legi ale educației. Actele normative conțin soluții concrete, astfel încât elevii și studenții să iasă mai bine pregătiți de pe băncile școlii.
Vrem prevenirea și combaterea abandonului școlar. De programul „Masă sănătoasă” urmează să beneficieze un milion de elevi. Elevii vor avea gratuitate la serviciile de transport public pentru a ajunge la școală.
Planul național de combatere a violenței școlare conține măsuri pentru a preveni și reduce violența în școală în toate formele ei.
Programul ”O carte pentru fiecare” este menit să încurajeze lectura în rândul elevilor.
Modificările aprobate vor duce la dublarea bugetului pentru burse și la acordarea a 1.000.000 de burse anual.
Indiferent de filieră, toți absolvenții de liceu vor putea obține o calificare.
Învățământul superior dual va beneficia de reglementări mai clare, ținând cont de solicitările angajatorilor. Tinerii vor putea învăța o meserie, unul dintre principiile pentru care m-am luptat în permanență. Proiectul campusului dual din Giurgiu, sprijinit de PNL Giurgiu, a fost inclus pe lista proiectelor eligibile pentru finanțare din fonduri europene. Urmează evaluarea proiectelor.
România va avea un program național de reducere a abandonului universitar. Acesta conține inclusiv măsuri referitoare la tranziția de la liceu către universitate sau reînmatricularea studenților.
Gabriela Horga, deputat PNL de Giurgiu: Senatul a adoptat noile legi ale educației. Actele normative conțin soluții concrete, astfel încât elevii și studenții să iasă mai bine pregătiți de pe băncile școlii
Publicat
: mai 23, 2023

Citește și …
-
-
Surse: În judeţul Giurgiu urmează „Săptămâna Jupiter”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
Surse: În judeţul Giurgiu urmează „Săptămâna Jupiter”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Surse: În judeţul Giurgiu urmează „Săptămâna Jupiter”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
Cum pierde orașul Giurgiu zeci de mii de euro anual din concesiunea Pieței Centrale! Consilierii locali au motive întemeiate să rezilieze contractul și piața să revină giurgiuvenilor!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: functionare ilegala, incalcare contract, piata centrala Giurgiu, Primaria GiurgiuOricât s-ar scrie despre modul în care a fost concesionată Piața Centrală din Giurgiu și despre felul în care, timp de aproape 14 ani, aceasta a funcționat ignorând flagrant contractul de concesiune, studiul de fezabilitate, caietul de sarcini și toate documentele aferente, adevărul este că mereu mai rămâne ceva de adăugat. Astăzi, tabloul complet arată […]
Read More









Post your comments