După aproximativ 6 ani, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au pronunţat astăzi, 2 noiembrie, hotărârea definitivă în dosarul în care comisar şef Mihai Predescu, fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu a fost acuzat de către DNA de trafic de influenţă şi luare de mită.
Decizia finală şi executorie a instanţei a fost de condamnare a fostului şef al DRCPIV Giurgiu la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.
Procurorii anticorupţie l-au acuzat pe fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea că, în perioada 5 noiembrie – 14 decembrie 2015, în calitatea de ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisarul-şef şi şef al serviciului respectiv, a acceptat promisiuni de bani sau de alte foloase de la un instructor auto (denunţător), astfel încât să faciliteze promovarea probei practice a examenului auto pentru cinci persoane şi a intervenit sau a lăsat să se înţeleagă că va interveni în acest scop la poliţiştii examinatori din subordine.
La 22 decembrie 2015, Predescu a primit suma de 300 de euro, prin intermediul instructorului auto, pentru promovarea a trei dintre cele cinci persoane. În iulie 2016, el a acceptat promisiunea primirii unor foloase pentru facilitarea promovării altor două persoane la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, lăsând să se înţeleagă că va interveni pe lângă alţi examinatori, subordonaţi ai săi, în acest scop. La 16 august 2016, inculpatul a primit suma de 1.800 lei prin intermediul aceluiaşi instructor auto.
Fost șef SIPI și DRCPIV Giurgiu, condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare
Publicat
: noiembrie 2, 2023
Citește și …
-
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PSD Giurgiu pentru funcţia de consilieri judeţeni
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PSD Giurgiu pentru funcţia de consilieri judeţeni
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
Exclusiv: Ursul de la Ghimpaţi a fost văzut, astăzi, între Cucuruzu şi Chiriacu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ursul de la Ghimpaţi a fost văzut, astăzi, între Cucuruzu şi Chiriacu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
Începând cu 1 Mai, se deschide sezonul de Petreceri la Restaurantul ” La Bizet”
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
Psihologia Jocurilor de Zaruri
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
ANUNȚ PREALABIL PRIVIND AFIȘAREA PUBLICĂ A DOCUMENTELOR TEHNICE ALE CADASTRULUI
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: cadastru, comuna BulbucataDenumire județ: Giurgiu Denumire UAT: Bulbucata Sectoarele cadastrale: 13, 14, 15, 16, 22, 23 OCPI Giurgiu anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale: 13, 14, 15, 16, 22, 23 din UAT Bulbucata, pe o perioadă de 60 de zile calendaristice, conform art. 14 alin.(1) și (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare […]
Read More-
Psihologia Jocurilor de Zaruri
Posted in: Actualitate, Top Tags: casino România, Psihologia Jocurilor de Zaruri, zarurile -
-
Post your comments